Prima pagină » Sport » Un nou record în Liga Campionilor: 50 de goluri în doar 49 de meciuri, Erling Haaland este de neoprit

Un nou record în Liga Campionilor: 50 de goluri în doar 49 de meciuri, Erling Haaland este de neoprit

Erling Haaland a scris istorie în Liga Campionilor, joi noapte. Atacantul lui Manchester City a marcat al 50-lea său gol în competiție în victoria cu 2-0 împotriva lui Napoli, reușind performanța după numai 49 de apariții.
Un nou record în Liga Campionilor: 50 de goluri în doar 49 de meciuri, Erling Haaland este de neoprit
Sursa foto: Alex Livesey / Anadolu/ABACAPRESS.COM
Petre Apostol
19 sept. 2025, 08:48, Sport

Norvegianul a doborât astfel recordul vechi de 18 ani al lui Ruud van Nistelrooy, care ajunsese la borna 50 pe 18 septembrie 2007, la al 62-lea său meci în UCL, potrivit datelor Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului.

Clasamentul jucătorilor cu cele mai puține meciuri pentru a ajunge la 50 de goluri în Liga Campionilor:

  1. Erling Haaland (Norvegia) – 49 meciuri, Manchester City vs Napoli 2-0, 18/09/2025
  2. Ruud van Nistelrooy (Țările de Jos) – 62 meciuri, Real Madrid vs Werder 2-1, 18/09/2007
  3. Lionel Messi (Argentina) – 66 meciuri, Barcelona vs Milan 3-1, 03/04/2012
  4. Robert Lewandowski (Polonia) – 77 meciuri, Bayern München vs Benfica 5-1, 27/11/2018
  5. Kylian Mbappé (Franța) – 79 meciuri, Real Madrid vs Atalanta 3-2, 10/12/2024

Deși a stabilit un record absolut de eficiență, Haaland nu a devenit și cel mai tânăr fotbalist care atinge această bornă. El a reușit performanța la 25 de ani și 59 de zile, în timp ce Lionel Messi a ajuns la 50 de goluri la 24 de ani și 284 de zile.

În plus, golul lui Haaland cu Napoli l-a scos pe legendarul Alfredo Di Stéfano (49 de goluri) din top 10 marcatori all-time ai Cupei/Ligii Campionilor. Toți cei 10 golgheteri din clasamentul actual provin exclusiv din era modernă a Ligii Campionilor (după 1992).