Prima pagină » Economic » În ce stadiu este modernizarea celor trei stații internaționale de măsurarea gazelor de la Negru Vodă. Pe aici intră volume importante pentru aprovizionarea regiunii

În ce stadiu este modernizarea celor trei stații internaționale de măsurarea gazelor de la Negru Vodă. Pe aici intră volume importante pentru aprovizionarea regiunii

Cea mai mare parte a volumelor de gaze naturale care tranzitează România spre Republica Moldova, Ucraina, Ungaria și Slovacia trece prin cele trei stații internaționale de măsurare a gazelor naturale (SMG), de la Negru Vodă, din județul Constanța.
În ce stadiu este modernizarea celor trei stații internaționale de măsurarea gazelor de la Negru Vodă. Pe aici intră volume importante pentru aprovizionarea regiunii

Stadiul implementării măsurilor pentru modernizarea celor trei stații de la Negru Vodă, cu tehnologie la cele mai înalte standarde de calitate, eficacitate, siguranță a fost verificat, luni, de conducerea operatorului național de sistem și transport al gazelor naturale.

Este vorba de o vizită de lucru făcută de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, împreună cu managerul Unității de Implementare și Management al Proiectelor (UIMP) din cadrul companiei, Paul Popescu, la Stațiile Internaționale de Măsurare a Gazelor naturale (SMG), SMG 1, SMG 2 și SMG 3, de la Negru Vodă.

Prin aceste trei stații de măsurare a gazelor naturale, intră pe teritoriul României majoritatea volumelor de gaze naturale prin Coridorul Transbalcanic, parte a Coridorului Vertical, asigurându-se astfel aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova, inclusiv Transnistria, prin gazoductul Ungheni -Chișinău, aprovizionarea cu gaze naturale a Ucrainei pe direcția Isaccea-Orlovka, iar prin gazoductul BRUA, aprovizionarea parțială cu gaze naturale a Ungariei și a Slovaciei.

Care e capacitatea conductelor de transport

Potrivit șefului Transgaz, demersurile de modernizare sunt în grafic. Pentru a asigura diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale și consolidarea securității energetice, naționale, regionale și europene, Transgaz a efectuat investițiile necesare pentru ca cele trei conducte, T1,T2 și T3 să funcționeze în regim bidirecțional (reverse-flow).

Astfel, T1 a fost finalizată în 2019, T2- finalizată în 2022 și T3 – în anul 2023. Capacitatea acestor conducte de transport, prin care gazele naturale pot intra pe teritoriul României, este de 100 milioane mc/zi față de 14,5 milioane mc/zi cât poate partea bulgară să asigure prin Acordul de Interconectare.

Lucrările de modernizare la cele trei stațiile internaționale de măsurare a gazelor naturale sunt cuprinse în Planul Național de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport al Gazelor Naturale 2024-2033 aprobat de ANRE prin Decizia 2717/17.12.2024.

Alte două proiecte de investiții importante ale Transgaz au fost declarate recent de Guvern proiecte de importanță națională în domeniul gazelor naturale. Este vorba de proiectul „Amplificarea Stației de Comprimare Jupa și construcția conductei de transport gaze naturale pe direcția NT Recaș – NT Horia în vederea creșterii capacităților de transport și a siguranței în alimentarea cu gaze naturale în zona de Vest a României” și „Amplificarea Stațiilor de Comprimare Podișor și Bibești în vederea creșterii capacității de transport în SNT pentru alimentarea cu gaze naturale a centralelor de producere energie electrică în ciclu combinat de la Mintia, Ișalnița și Turceni, inclusiv a unităților administrativ teritoriale și a altor consumatori industriali din zonă”, parte dintr-un program mai amplu de investiții al Transgaz de 3,4 miliarde euro pentru următorii 10 ani.