Prima pagină » Social » Zi de foc pentru Pompierii și echipajele SMURD: Marți au fost peste 1.500 de apeluri de situații de urgență

Zi de foc pentru Pompierii și echipajele SMURD: Marți au fost peste 1.500 de apeluri de situații de urgență

Pompierii și echipajele SMURD din România s-au confruntat marți cu peste 1.500 de situații de urgență. Cele mai multe intervenții au fost pentru acordarea primului ajutor medical.
Zi de foc pentru Pompierii și echipajele SMURD: Marți au fost peste 1.500 de apeluri de situații de urgență
Petru Mazilu
24 sept. 2025, 09:32, Social

Potrivit IGSU, marți, pompierii și echipajele SMURD au avut peste 1.500 de solicitări venite din partea populației. Cele mai numeroase intervenții au vizat acordarea primului ajutor, fiind asistate medical peste 1.200 de persoane.

Salvatorii au mai participat la 170 de misiuni pentru protecția comunităților, inclusiv intervenții de descarcerare în urma accidentelor rutiere. De asemenea, pompierii au intervenit pentru lichidarea a 128 de incendii, reușind să limiteze propagarea flăcărilor și să prevină producerea altor situații de urgență.

În cadrul acestor misiuni, șapte persoane au fost salvate din incendii și alte situații critice datorită intervenției prompte a pompierilor.

În ultimele 24 de ore, autoritățile au transmis cinci mesaje RO-ALERT, a precizat IGSU.