Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public legate de cazul de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” din Iași, Ministerul Sănătății precizează că nouă pacienți cu vârsta sub un an au fost infectați cu Serratia Marcescens.
„Din datele medicale existente la momentul de față, puse la dispoziția Ministerului Sănătății, nu putem realiza o legătură directă, din punct de vedere medical, între infecțiile asociate asistenței medicale, celelalte patologii și comorbidități ale pacienților și deces. Legătura de cauzalitate dintre infecția cu Serratia Marcescens și deces va fi stabilită de experții în medicină legală. Conform datelor existente în prezent, prima infecție a apărut în data de 13.09.2025, aceasta fiind raportată către DSP cu întârziere, în data de 19.09.2025, când la nivelul spitalului erau deja 4 pacienți infectați. Spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secției de terapie intensivă și nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislației în vigoare”, transmite MS.
„Am dispus de urgență un control comun, al șefului Corpului de Control al Ministerului Sănătății și al șefului Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății, care se vor deplasa de urgență la Iași, împreună cu echipele tehnice ale Ministerului Sănătății, pentru evaluarea situației la fața locului și întocmirea unui raport de control. Se vor aplica sancțiuni contravenționale în formă maximală, respectiv măsuri administrative fără echivoc, iar dacă se constată că există persoane care se fac vinovate de mușamalizarea și neraportarea infecțiilor, respectiv de nerespectarea protocoalelor, voi dispune demiterea acestora” a declarat ministrul sănătății, Alexandru Rogobete.
Până în momentul de față, au fost aplicate următoarele sancțiuni de către inspectorii sanitari din cadrul DSP Iași:
Ministerul Sănătății a dispus crearea unei Celule de Criză formată din Inspecția Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a județului Iași.