Prima pagină » Justiţie » Percheziții și sechestru de aproape 12 milioane lei într-un dosar de evaziune fiscală

Percheziții și sechestru de aproape 12 milioane lei într-un dosar de evaziune fiscală

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București investighează o firmă și administratorul acesteia pentru reținerea și neplata contribuțiilor sociale și a impozitelor salariale, prejudiciul estimat fiind de peste 18,3 milioane de lei.
Percheziții și sechestru de aproape 12 milioane lei într-un dosar de evaziune fiscală
Rareș Mustață
29 sept. 2025, 15:15, Social

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împreună cu Poliția Sectorului 5 Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, a început urmărirea penală împotriva unei societăți comerciale și a administratorului acesteia, acuzați că, în perioada 25 iulie 2024 – 25 februarie 2025, au reținut și nu au virat către stat contribuții fiscale obligatorii.

Procurorii spun că este vorba despre contribuții de asigurări sociale (CAS) în valoare de 10.576.929 lei, contribuții de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 4.549.588 lei și impozit pe veniturile salariale de 3.191.360 lei… un prejudiciu total de 18.317.877 lei.

Pe 25 septembrie au fost efectuate percheziții la locuința administratorului și la sediul firmei.

În cauză s-au instituit măsuri asigurătorii, fiind puse sub sechestru bunuri mobile și imobile și au fost poprite conturi bancare, bunurile indisponibilizate fiind evaluate la 11.940.420 lei.

La 26 septembrie, procurorii au cerut Judecătoriei Sectorului 5 interzicerea pentru 60 de zile a unor operațiuni patrimoniale ale firmei, pentru a preveni diminuarea activelor sau intrarea în insolvență.

Parchetul subliniază că toate procedurile respectă Codul de procedură penală și principiul prezumției de nevinovăție.