Prima pagină » Politic » Nicușor Dan participă la reuniunea informală a șefilor de stat sau de Guvern din Uniunea Europeană

Nicușor Dan participă la reuniunea informală a șefilor de stat sau de Guvern din Uniunea Europeană

Președintele României, Nicușor Dan, participă miercuri și joi la reuniunile liderilor Uniunii Europene și ale Comunității Politice Europene de la Copenhaga, unde principalele discuții vizează sprijinul pentru Ucraina.
Nicușor Dan participă la reuniunea informală a șefilor de stat sau de Guvern din Uniunea Europeană
Sursă foto: Titus Emanuel Iliesi / Mediafax Foto
Cosmin Pirv
01 oct. 2025, 07:36, Politic

Președintele României Nicușor Dan participă miercuri la reuniunea informală a șefilor de stat sau de Guvern din Uniunea Europeană, care va avea loc la Copenhaga.

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului participă miercuri de la ora 13.00 la reuniunea informală a șefilor de stat sau de Guvern din Uniunea Europeană, care va avea loc la Palatul Christiansborg, Copenhaga, Regatul Danemarcei.

De asemenea, de la ora 20.00, Nicușor Dan va lua parte la dineul oficial oferit de Majestatea Sa Regele Frederic al X-lea al Danemarcei și Majestatea Sa Regina Maria în onoarea liderilor participanți la reuniunea Comunității Politice Europene. Dineul va avea loc la Palatul Amalienborg din Copenhaga.

Joi, de la ora 11.00, președintele României va ua parte la cea de-a șaptea reuniune a Comunității Politice Europene, găzduită de Bella Center, Copenhaga.

Președintele Nicușor Dan a afirmat marți, la Euronews, că summitul Comunității Politice Europene de la Copenhaga este „mai degrabă un summit de viziune” și că dezbaterile vor viza în principal sprijinul acordat Ucrainei.

„Anticipez că mâine se vor discuta chestiuni legate de războiul din Ucraina, chestiuni legate de cadența sprijinului pe care țările occidentale pot să-l ofere Ucrainei, dar la nivel politic, nu la nivel tehnic”, a spus Nicușor Dan.