„Domnul președinte mi-a făcut această propunere. Am avut câteva discuții despre coordonatele colaborării și am acceptat. Fiind un domeniu care îmi este familiar, am și pregătire și am și experiență destul de vastă în activitatea politică”, a spus Ludovic Orban, la Digi24.
El a spus că dorința de a numi întreaga echipă o dată a dus la întârzierea în numirea consilierilor prezidențiali: „Domnul președinte cred că a așteptat să facă numirile în echipă. Adică să-și formeze echipa aproape integrală. Adică să-i numească pe totodată. Din cauza asta probabil a întârziat”.
Despre relația pe care o are cu președintele, Ludovic Orba a spus: „Este o relație mai veche de colaborare, de susținere. Ne cunoaștem bine și de altfel.. l-am susținut pe actualul președinte al României și la Primăria capitale, și la primul mandat, și la al doilea mandat, și cred că am fost printre primii care l-au susținut în alegerile prezidențiale”.
El spune că în calitate de consilier va reprezenta președintele României și că atitudinea lui față de mediul politic va fi o atitudine de dialog, de colaborare, de căutarea unor puncte de înțelegere.
Ludovic Orban a fost numit luni consilier prezidențial pentru politică internă.