ANM a decis prelungirea avertizării cod roșu în anumite zone din județul Constanța: Hârșova, Cogealac, Ciobanu, Crucea, Ghindărești, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Pantelimon, Târgușor, Fântânele, Siliștea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu.
În aceste zonele vizate va continua să plouă în cantități mari. Va ploua, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de 50…70 l/mp, potrivit meteorologilor.
Între timp, toată jumătatea sud-estică a țării va fi sub avertizări cod portocaliu, până la ora 23:00 pentru Muntenia, jumătatea sudică a Moldovei, Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și al Olteniei
Ploile abundente din ultimele 24 de ore au provocat o creștere alarmantă a nivelurilor râurilor din județul Constanța, unde s-au înregistrat depășiri ale cotelor de pericol la două stații hidrometrice — Cheia, pe râul Casimcea, și Băltăgești, pe valea Dunărea.
„Avem în teren 100 de angajați ai Apelor Române și 19 utilaje grele, mobilizate în județul Constanța, pentru supravegherea barajelor, curățarea rigolelor și intervenții punctuale acolo unde nivelurile apelor continuă să crească”, se arată într-un comunicat al Administrației Naționale „Apele Române”.
Pe lângă cele două puncte critice, mai multe stații hidrometrice din județ — Nuntași, Baia și Biruința — au depășit cotele de atenție, iar în ultimele ore s-au înregistrat cantități de precipitații record: 140 l/mp la Băltăgești, 127,2 l/mp la Topalu și 120 l/mp la Mihail Kogălniceanu.
În Capitală, debitul maxim al Dâmboviței a fost tranzitat în siguranță prin casetă, fără a intra sub presiune. Apa Nova București a raportat un debit tranzitat de 110–120 mc/s, față de 3 mc/s cât are râul Dâmbovița la intrarea în Lacul Morii.