Prima pagină » Sport » Rodri va lipsi la meciurile cu Villarreal și Aston Villa. Ce diagnostic a primit mijlocașul echipei Manchester City

Rodri va lipsi la meciurile cu Villarreal și Aston Villa. Ce diagnostic a primit mijlocașul echipei Manchester City

Mijlocașul spaniol Rodri va lipsi de la meciurile echipei Manchester City din această săptămână, cu Villarreal în Liga Campionilor și cu Aston Villa în Premier League, a declarat antrenorul Pep Guardiola, în timp ce jucătorul continuă recuperarea după o accidentare la bicepsul femural.
Rodri va lipsi la meciurile cu Villarreal și Aston Villa. Ce diagnostic a primit mijlocașul echipei Manchester City
Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto
Petre Apostol
20 oct. 2025, 11:06, Sport

Rodri, în vârstă de 29 de ani, care a pierdut cea mai mare parte a sezonului trecut din cauza unei accidentări grave la genunchi, a părăsit terenul în prima parte a victoriei lui City cu 1-0 la Brentford pe 5 octombrie și a fost nevoit să se retragă de la echipa Spaniei pentru meciurile din calificările Cupei Mondiale. De asemenea, a absentat la victoria lui City cu 2-0 în fața lui Everton, pe teren propriu, sâmbătă.

„Nu cred că va fi apt pentru meciurile cu Villarreal sau Aston Villa. Nu este o absență lungă, dar fiind vorba de o accidentare musculară trebuie să fim precauți. Am încercat de multe ori să nu riscăm, dar nu am reușit să gestionăm situația perfect. Vom vedea”, a spus Guardiola luni într-o conferință.

Manchester City va juca marți la Villarreal în Liga Campionilor, înainte de confruntarea cu Aston Villa duminică în Premier League. Echipa lui Guardiola ocupă momentan locul 2 în clasamentul Premier League, cu 16 puncte după opt etape, la trei puncte în urma liderului Arsenal.