Comisia pentru Muncă Echitabilă din Australia a publicat marți decizia prin care a dat câștig de cauză lui Karlene Chandler, o angajată part-time a băncii Westpac, care a contestat obligația de a lucra cel puțin două zile pe săptămână de la birou. Hotărârea este considerată una istorică, într-un moment în care multe companii australiene încearcă să-și readucă personalul la sediu.
Potrivit hotărârii publicate pe site-ul Comisiei și citate de Reuters, banca îi permisese anterior angajatei să lucreze de la distanță, dar a revocat această posibilitate la începutul anului 2024. Economista, care lucrează de 23 de ani în cadrul băncii, în departamentul de credite ipotecare, a susținut că locuiește în afara orașului Sydney, iar deplasarea la un birou corporativ ar însemna aproape două ore de drum.
În timpul procesului, un manager al băncii i-ar fi spus lui Chandler că „munca de acasă nu este un substitut pentru îngrijirea copiilor”, însă Comisia a apreciat că nu existau motive rezonabile pentru ca instituția să-i refuze cererea de a lucra de la distanță.
Un purtător de cuvânt al Westpac a declarat că instituția analizează decizia Comisiei, subliniind că politicile de revenire la birou sunt concepute „pentru a asigura o colaborare semnificativă în cadrul echipelor, oferind în același timp flexibilitate pentru munca de acasă”.
Cazul Chandler a fost urmărit cu atenție în Australia, întrucât ar putea crea un precedent pentru alte dispute legate de munca hibridă. Deși sectorul financiar australian a încurajat treptat revenirea angajaților la birou, băncile de retail au adoptat un ritm mai lent, menținând o popularitate ridicată a modelului de lucru hibrid, spre deosebire de cele de investiții.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, potrivit procedurilor tribunalului muncii.