Poliția Federală Australiană (AFP) a avertizat că grupuri de criminali online recrutează și manipulează fete tinere pentru a le determina să comită fapte violente, scrie BBC.
În unele cazuri, victimele au fost convinse să își rănească frații, animalele sau chiar pe ele însele, ca parte a unui joc crud promovat de așa-numiți „crimefluenceri”.
Comisarul AFP Krissy Barrett a anunțat formarea unei noi echipe internaționale pentru combaterea acestui fenomen, descris ca „o nouă și tulburătoare formă de violență bazată pe gen”.
Până acum, trei persoane au fost arestate în Australia și alte nouă în străinătate.
Autoritățile spun că cei care orchestrează aceste acțiuni sunt tineri, în general adolescenți sau persoane de până în 20 de ani, provenind din țări occidentale.
Ei își racolează victimele prin platforme de jocuri precum Roblox sau prin aplicații de mesagerie, printre care Discord și Telegram.
„Motivația lor nu este financiară și nici sexuală. Fac asta pentru distracție, pentru popularitate online”, a explicat Barrett.
Până acum, aproape 60 de suspecți au fost identificați doar în Australia, iar poliția colaborează cu statele din alianța „Five Eyes”, SUA, Marea Britanie, Noua Zeelandă și Canada, pentru a-i urmări pe cei implicați.