Prima pagină » Sport » Sorana Cîrstea, eliminată de Leylah Fernandez în sferturile de finală ale turneului de la Hong Kong

Sorana Cîrstea, eliminată de Leylah Fernandez în sferturile de finală ale turneului de la Hong Kong

Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 45 WTA) a fost învinsă vineri în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, de canadianca Leylah Fernandez (23 de ani, 22 WTA), scor 4-6, 4-6.
Sorana Cîrstea, eliminată de Leylah Fernandez în sferturile de finală ale turneului de la Hong Kong
Sursă foto: Hepta via Mediafax Foto
Petre Apostol
31 oct. 2025, 16:13, Sport

Românca a început meciul bine, câștigând primul game, însă Fernandez a preluat rapid controlul jocului, adjudecându-și primele trei game-uri consecutive și impunând ritmul setului inaugural. Cîrstea a încercat să revină, dar nu a reușit să fructifice șansele de break, iar setul s-a încheiat 6-4 în favoarea canadiancei.

Setul secund a urmat aceeași tendință, Fernandez menținându-și consistența și agresivitatea, în timp ce Sorana a salvat două mingi de meci și a revenit de la 1-5 la 4-5, însă nu suficient pentru a schimba soarta meciului. În cele din urmă, Fernandez s-a impus tot cu 6-4, încheind duelul în două seturi, după o oră și 44 de minute.

Canadianca s-a calificat astfel în semifinale, unde o va întâlni pe compatrioata sa Victoria Mboko (19 ani, 21 WTA), care a trecut de rusoaica Anna Kalinskaia, care s-a retras la scorul de 1-6, 1-3.

Pentru prezența în sferturi, Sorana Cîrstea a obținut 54 de puncte în clasamentul WTA, în care urmează să avanseze o poziție, și un premiu în valoare totală de 6.815 dolari.