Israel a ameninţat că va creşte amploarea atacurilor asupra Hezbollah în sudul Libanului, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre cele două părţi, la aproape un an după încetarea focului intermediată de SUA.
Ministrul apărării, Israel Katz, a declarat că „Hezbollah se joacă cu focul”, acuzându-l pe preşedintele Libanului că „trage de timp” în aplicarea angajamentului de dezarmare.
„Guvernul libanez trebuie să pună în aplicare promisiunea de a dezarma Hezbollah şi de a-l elimina din sudul ţării. Măsurile de aplicare vor continua şi chiar se vor intensifica. Nu vom permite nicio ameninţare la adresa locuitorilor din nord”, a spus Katz într-un comunicat.
Avertismentul a venit după ce armata israeliană a confirmat un atac aerian efectuat în cursul nopţii asupra localităţii Kfar Reman, în urma căruia patru membri ai unităţii Radwan, forţa de elită a Hezbollah, au fost ucişi.
Ţinta principală ar fi fost şeful logistic al unităţii, implicat în transportul de arme şi „reconstrucţia infrastructurii teroriste” din sudul Libanului.
Potrivit presei libaneze, victimele au fost identificate ca Jawad Jaber, Hadi Hamid, Abdullah Kahil şi Muhammad Kahil.
Deşi Hezbollah a fost grav slăbit de războiul cu Israelul din 2024, conflict care a dus la moartea liderului său Hassan Nasrallah şi a mii de combatanţi, gruparea rămâne înarmată şi finanţată, beneficiind de sprijinul Iranului.
Acordul de încetare a focului din noiembrie 2024 prevede că doar forţele statului libanez pot deţine arme, o clauză care vizează dezarmarea completă a Hezbollah.
Cu toate acestea, aplicarea acestei prevederi a fost dificilă, în condiţiile în care Beirutul încearcă să menţină echilibrul intern şi să evite reizbucnirea luptelor. potrivit Reuters.
În ultimele luni, armata libaneză a distrus mai multe depozite de arme ale Hezbollah, însă, potrivit unor surse militare, operaţiunile s-au lovit de lipsa de explozibili şi de opoziţia locală.
În ciuda slăbirii sale, Hezbollah susţine că respectă încetarea focului, dar avertizează că va reacţiona dacă Israelul îşi extinde acţiunile militare.