Prima pagină » Știri externe » MI5 a avertizat parlamentarii britanici cu privind riscul de spionaj din partea Chinei

MI5 a avertizat parlamentarii britanici cu privind riscul de spionaj din partea Chinei

Serviciul de securitate MI5 a emis marți un avertisment pentru membrii parlamentului britanic, informându-i despre încercările agenților chinezi de a culege informații și de a influența activitatea politică, potrivit unui e-mail intern obținut de Reuters.
MI5 a avertizat parlamentarii britanici cu privind riscul de spionaj din partea Chinei
Lindsay Hoyle Sursa: Hepta
Radu Mocanu
18 nov. 2025, 16:47, Politic

Președinții Camerei Lorzilor și Camerei Comunelor au transmis parlamentarilor o alertă emisă de serviciile de informații, avertizând asupra activităților clandestine ale Chinei în Marea Britanie.

Lindsay Hoyle, președintele Camerei Comunelor a transmis că autoritățile chineze acționeză pentru „contactarea activă a persoanelor din comunitatea noastră, colectarea de informații și punerea bazelor pentru relații pe termen lung, utilizând site-uri de networking profesionale, agenți de recrutare și consultanți care acționează în numele lor”.

Hoyle a precizat că două persoane au fost identificate ca acționând pe platforma LinkedIn, unde ar desfășura o campanie amplă de contactare a parlamentarilor și altor oficiali, în numele guvernului chinez.

Avertismentul survine la scurt timp după ce procurorii britanici au fost nevoiți, în octombrie, să renunțe la procesul a doi bărbați acuzați că ar fi spionat parlamentari în favoarea Chinei.

Cazul a fost abandonat deoarece procuratura nu a furnizat dovezi suficiente care să demonstreze că Beijingul reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.