Friedrich Merz s-a întors la Berlin neimpresionat de orașul amazonian ales să găzduiască negocierile climatice ale ONU, iar declarațiile lui au provocat reacții critice în Brazilia.
„Trăim într-una dintre cele mai frumoase țări din lume. I-am întrebat pe jurnaliștii care m-au însoțit în Brazilia săptămâna trecută: «Cine dintre voi ar vrea să rămână aici?». Nimeni nu a ridicat mâna”, a spus Merz la Berlin, după întoarcerea de la summitul liderilor din Belem.
„Toată lumea a fost încântată să revină în Germania și să fi părăsit acel loc”, a adăugat cancelarul Germaniei.
În perioada pregătirilor pentru COP30, Lula a respins îngrijorările privind infrastructura limitată a Belemului și lipsa acută de camere de hotel, căutând să aducă în centrul discuțiilor cea mai mare pădure tropicală din lume.
Răspunzând comentariilor lui Merz, Lula a spus că acesta ar fi trebuit să meargă într-un boteco, un bar sau un bistro tipic brazilian unde se poate mânca, în Belem, oraș aflat în statul Pará.
„Ar fi trebuit să meargă la dans în Pará. Ar fi trebuit să guste mâncărurile din Pará. Pentru că ar fi realizat că Berlinul nu îi oferă nici zece la sută din calitatea (vieții – n.r.) pe care o oferă statul Pará”, a spus Lula.
Remarcile lui Merz au înfuriat autoritățile locale, iar unii brazilieni au glumit pe rețelele sociale comparând episodul cu umilința istorică a Braziliei la Mondialul din 2014, când naționala a pierdut cu 7-1 în fața Germaniei.
În urma controverselor, biroul lui Merz a încercat să detensioneze situația.
Purtătorul său de cuvânt a transmis că acesta „și-a exprimat regretul că programul încărcat nu i-a permis să se bucure mai mult de impresionanta frumusețe naturală a regiunii amazoniene”.
El și-a exprimat, de asemenea, „marele său respect pentru reușita de a fi putut organiza o conferință internațională atât de importantă la Belem”.