Prima pagină » Știri externe » Statele nordice și baltice sprijină Ucraina: Rusia trebuie să se întoarcă la granițele ei și să rămână acolo

Statele nordice și baltice sprijină Ucraina: Rusia trebuie să se întoarcă la granițele ei și să rămână acolo

Țările nordice și baltice și-au reconfirmat sprijinul total pentru Ucraina, respingând ferm orice acord care ar impune cedări teritoriale și ar recompensa agresiunea Rusiei.
Statele nordice și baltice sprijină Ucraina: Rusia trebuie să se întoarcă la granițele ei și să rămână acolo
Oficialii NB8, 21 noiembrie 2025. Sursa: X

Prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, a declarat vineri seara că statele nordice și baltice (NB8) colaborează și mai strâns pentru a sprijini Ucraina și pentru a-i proteja teritoriul. Subiectul a devenit prioritar pentru liderii NB8 imedit după apariția proiectului de acord. Documentul pune Kievul în situația de a ceda teritorii Rusiei.

Format din 28 de puncte și prezentat ca un posibil plan de pace susținut de Washington și Moscova, proiectul prevede și ca Ucraina să renunțe la dorința de a adera la NATO. Statele Unite ar oferi în schimb garanții de securitate.

„Rusia trebuie să se întoarcă la granițele ei și să rămână acolo”

„Ne coordonăm la fel de strâns ca întotdeauna pentru a asigura o pace justă și durabilă; sprijinul nostru pentru Ucraina este deplin și necondiționat”, a transmis premierul estonian pe X, subliniind unitatea regiunii.

Michal a respins clar ideea unei înțelegeri care ar recompensa agresiunea rusă. „Rusia trebuie să se întoarcă la granițele ei și să rămână acolo; agresiunea trebuie să aibă un preț care să închidă ușa viselor imperiale”.

Statele NB8 – Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda, Suedia, Danemarca, Norvegia și Islanda – amintesc constant că pacea în Europa nu poate fi obținută prin presiuni aplicate victimei agresiunii, ci prin restabilirea dreptului internațional.

NB8: fără concesii teritoriale

Liderii baltici și nordici au avertizat că orice acord care ar permite Rusiei să-și păstreze câștigurile teritoriale ar destabiliza securitatea europeană. Ei spun că o astfel de soluție ar crea precedentul periculos al legitimizării războiului ca instrument de politică externă.

În timp ce NB8 și-a reafirmat poziția, presiunile internaționale asupra Kievului continuă să crească. Discuțiile despre termenul-limită propus de Washington pentru acceptarea sau respingerea proiectului de acord alimentează și tensiunile internaționale.

Linii roșii: demnitatea și libertatea Ucrainei

Ucraina nu a oferit încă o poziție finală, însă mesajele ferme din nordul Europei reduc drastic șansele acceptării unei înțelegeri care ar impune cedări teritoriale. Zelenski a anunțat că echipa sa va lucra „non-stop” pentru a îmbunătăți propunerea Statelor Unite. El spune că din toate punctele planului, două principii trebuie să rămână neatinse: demnitatea și libertatea ucrainenilor.

Planul de pace schimbă frontierele

Proiectul de acord în 28 de puncte, devenit public în urma unor scurgeri mediatice, a stârnit controverse internaționale. Planul include cedarea unor teritorii încă neocupate de Rusia și limitarea dimensiunii armatei ucrainene.

Documentul propune, de asemenea, recunoașterea de facto a controlului rusesc asupra Crimeei, Luhansk și Donețk. Ucraina consideră aceste prevederi incompatibile cu suveranitatea și dreptul său la autoapărare.