Potrivit unui comunicat dat miercuri de operator zborurile au fost suspendate din cauza pătrunderii unor baloane în spațiul aerian. Acesta este cel mai recent dintr-o serie de incidente asemănătoare din ultimele luni, notează Reuters.
Baloanele meteo sunt folosite de contrabandiști pentru a transporta țigări fără timbru din Belarus în Lituania. Acest tip de baloane zboară la o altitudine joasă (3-4 kilometri) și pot transporta între 500 și 1.500 de pachete de țigări.
Potrivit autorităților de navigație aeriană, baloanele zboară la o altitudine similară cu cea a avioanelor care se apropie de un aeroport, crescând riscul de coliziuni.
Oficialii lituanieni îl acuză pe președintele bielorus Alexandr Lukașenko, că nu încearcă să oprească ceea ce Lituania consideră drept o formă de „atac hibrid”.
Aeroportul din Vilnius, situat la aproximativ 30 de kilometri de Belarus, a fost închis cel puțin 10 ori, încă de la sfârșitul lunii octombrie din cauza unor incidente similare, iar Lituania a închis, timp de 20 de zile frontiera cu Belarus, pe fondul incidentelor cu acest tip de baloane.
Recent, Comisia Europeană a denunțat incidentele cu baloane de contrabandă, precizând că acest tip de „atac hibrid este inacceptabil”.