Prima pagină » Știrile zilei » Maroc: Cel puțin 38 de victime după ce două clădiri s-au prăbușit în orașul Fes

Maroc: Cel puțin 38 de victime după ce două clădiri s-au prăbușit în orașul Fes

Cel puțin 22 de persoane au murit și alte 16 au fost rănite după ce două clădiri de patru etaje s-au s-au prăbușit în orașul Fes din Maroc, autoritățile indicând că bilanțul ar putea să crească.
Maroc: Cel puțin 38 de victime după ce două clădiri s-au prăbușit în orașul Fes
Sursa foto: IStock

Cel puțin 22 de persoane au murit și 16 au fost rănite după ce două clădiri adiacente s-au prăbușit în cursul nopții de marți spre miercuri în orașul Fes, un important centru urban din Maroc. Potrivit presei locale, citate de France 24, în cele două clădiri locuiau opt familii. 

Serviciile de intervenție au fost mobilizate pentru operațiunile de căutare și salvare a victimelor prinse sub dărâmături. 

Autoritățile locale au avertizat că bilanțul victimelor ar putea crește în următoarele ore, pe măsură ce salvatorii pătrund în zonele greu accesibile ale clădirilor prăbușite. 

Incidentul nu este primul de acest fel. În luna februarie a anului trecut, cinci persoane au murit după ce s-a prăbușit o casă din centru vechi al orașului, iar în 2016, două incidente mortale s-au petrecut în decursul unei săptămâni. 

În septembrie, deteriorarea condițiilor de trai a alimentat proteste în mai multe orașe din Maroc, manifestanții acuzând sărăcia, serviciile publice deficitare și lipsa investițiilor în siguranța locuințelor. 

Recomandarea video