Luni seara, la Palatul Regal din București, a avut loc Seara regală pentru Corpul diplomatic.
În discursul rostit de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a vorbit despre provocările anului 2025, alegerile din România și Republica Moldova, despre care a spus că au fost examene trecute cu succes.
„Desigur, am trecut anul acesta și prin schimbări politice profunde, precum alegerile din mai în România și alegerile parlamentare din septembrie din Republica Moldova. Ambele au fost considerate – și așa au și fost – examene decisive, nu doar pentru clasa noastră politică, ci și pentru temelia sistemului nostru democratic. Și, în linii mari, examenele au fost trecute cu succes.
Așa cum am subliniat anul trecut, ceea ce s-a întâmplat în România în timpul alegerilor din 2024 și 2025 nu a fost ceva nou. Oamenii simt că, deși au dreptul de a vota, nu au puterea de a-și schimba soarta. De aceea, ei se simt atrași de curente politice care promit o ruptură completă cu trecutul și care oferă presupuse soluții care nu implică niciun cost. Dar, chiar și oamenii care nu sunt atrași de acest fel de curente politice vor să vadă fețe noi și să experimenteze noi feluri de guvernare. Din acest punct de vedere, ceea ce s-a întâmplat în România s-a întâmplat în majoritatea țărilor europene”, a spus Majestatea Sa.
Conform acesteia, instituțiile democratice au rămas puternice, iar procesul electoral din România a servit drept avertisment pentru un întreg continent, cu privire la amploarea pericolului interferențelor străine în alegeri și al manipulării electorale prin implicarea platformelor de Social Media.
„Ceea ce s-a întâmplat în România în ultimele procese electorale este acum studiat de guverne din întreaga lume; nu am reușit să anticipăm subminarea sistemului nostru electoral, dar am reușit să o înlăturăm. O semnificativă victorie comună a țărilor noastre au fost alegerile din Republica Moldova, care au asigurat continuarea căii și vocației europene a țării, în ciuda unei campanii similare, finanțată din străinătate, pentru destabilizarea țării și discreditarea procesului său electoral. Aceasta a fost izbânda cetățenilor Republicii Moldova și a liderilor lor. Dar a fost și o izbândă pentru toți românii”, a mai spus Custodele Coroanei.
Majestatea Sa Margareta a vorbit și despre răzbiul din Ucraina, despre care a spus că „a durat aproape la fel de mult ca Primul Război Mondial, iar urmele lui vor rămâne mult timp de-acum încolo”.
„Indiferent ce se va întâmpla – fie că va exista un armistițiu, fie că luptele vor continua – reconstrucția Ucrainei va fi o întreprindere uriașă, necesitând sacrificii din partea tuturor națiunilor europene. Iar aceste sacrificii vor fi imposibile fără unitatea europeană și fără menținerea legăturilor puternice dintre Europa și apropiații noștri aliați nord-americani, Canada și Statele Unite”, a declarat Custodele Coroanei.
Majestatea Sa Margareta a vorbit, în discurs, și despre „opiniile divergente” care au străbătut Atlanticul.
„Nimeni nu pune la îndoială faptul că europenii ar trebui să contribuie mai mult la propriile măsuri de securitate; surpriza nu este, așadar, că Statele Unite cer Europei acum o recalibrare a măsurilor de apărare, surpriza este că americanii au fost atât de răbdători cu generații de lideri europeni anteriori, care au ignorat astfel de cereri din partea Washington-ului. Dacă vrem ca alții să ia în serios securitatea și apărarea noastră, noi suntem primii care trebuie să le luăm în serios.
În același timp, să facem un efort mai mare de a reaminti aliaților noștri din SUA și Canada că legăturile noastre trans-atlantice sunt mai profunde decât schimburile economice sau contribuțiile financiare la NATO”, a mai spus Majestatea Sa.
„Este datoria generației actuale să reînvie spiritul de cooperare transatlantică, amintindu-le aliaților americani că nu au parteneri mai puternici și mai de încredere decât europenii. Este adevărat, nu va fi ușor de convins Washington-ul de acest lucru. Dar este o muncă necesară și una pe care Familia Regală Română, împreună cu Guvernul și cu diplomații țării noastre, rămâne hotărâtă să o ducă la bun sfârșit”, a adăugat Custodele Coroanei.
Majestatea Sa spune că, în ciuda tuturor problemelor și dificultăților, România nu a fost niciodată mai apărată și mai prosperă decât este astăzi.
Tradiția serilor de sfârșit de an în onoarea Corpului Diplomatic acreditat în România datează din vremea Regelui Carol I în secolul al XIX-lea și a fost reluată de Regele Mihai l după căderea dictaturii comuniste.