Prima pagină » Știrile zilei » Alpinist român mort pe vulcanul Ojos del Salado, la peste 6.500 de metri altitudine

Alpinist român mort pe vulcanul Ojos del Salado, la peste 6.500 de metri altitudine

Un alpinist român în vârstă de 57 de ani a murit în timpul unei expediții pe vulcanul Ojos del Salado din Chile, cel mai înalt vulcan activ din lume. Echipele speciale ale carabinierilor chilieni încearcă recuperarea trupului dintr-o zonă extrem de dificilă.
Alpinist român mort pe vulcanul Ojos del Salado, la peste 6.500 de metri altitudine
Sursa: Pixabay

Incidentul a fost semnalat miercuri seara autorităților chiliene, după ce bărbatul s-a prăbușit în timpul coborârii, la o altitudine de aproximativ 6.540 de metri.

Potrivit informațiilor furnizate de Carabineros, alpinistul făcea parte dintr-un grup de patru cetățeni români aflați într-o expediție autorizată.

Însoțitorii au încercat să îl resusciteze, însă manevrele nu au avut succes, scrie publicația Meganoticias.

Din cauza altitudinii și a terenului periculos, aceștia nu au reușit să coboare trupul decât câțiva metri, după care au coborât pentru a cere ajutor.

Echipele GOPE, structura specializată a Carabinierilor chilieni, au urcat în cursul nopții până la tabăra de bază, unde au discutat cu membrii expediției.

Operațiunea de recuperare a fost reluată joi dimineață, cu intervenții pe rând, din cauza riscurilor majore la acea altitudine.

Autoritățile au precizat că grupul era format din patru cetățeni români: victima, un ghid montan de 62 de ani, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 54 de ani.

Expediția fusese anunțată în mod legal autorităților chiliene, conform procedurilor în vigoare.