Prima pagină » Social » Oana Țoiu: Românii prinși în telecabina din Italia sunt acum bine

Oana Țoiu: Românii prinși în telecabina din Italia sunt acum bine

Ministra de Externe a României, Oana Țoiu, a anunțat că românii care au fost blocați în telecabina din stațiunea montană Macugnaga, din nordul Italiei au fost evacuați.
Oana Țoiu: Românii prinși în telecabina din Italia sunt acum bine
Sursă foto: Hepta via Mediafax Foto
Daiana Rob
30 dec. 2025, 21:28, Politic

Pe parcursul ultimelor ore am ținut legătura cu Consulatul General al României la Torino, care s-a autosesizat și s-a aflat în legătură cu autorităţile italiene. Acestea au intervenit la faţa locului pentru evacuarea celor aproximativ 100 de persoane rămase blocate în telecabine și avem veşti bune: cei trei cetățeni români, despre care avem cunoștință, aflați în telecabină, au fost evacuați și sunt într-o stare bună”, a anunțat Oana Țoiu, marți seară, într-o postare publicată pe Facebook. 

În stațiunea montană Macugnaga, situată în nordul Italiei, aproape de frontiera cu Elveția, sistemul de telecabină s-a defectat la oprirea in stațiile de urcare și coborâre.

Potrivit ANSA, ambele telecabine din stația montană s-au ciocnit, una a lovit structura stației montane, iar cealaltă, o stație din vale. Într-una dintre telecabine, 100 de oameni au rămas blocați, timp de câteva ore, la mai bine de 2.800 de metri altitudine.

„Nu sunt raportate victime grave iar operațiunile de salvare sunt în curs de finalizare, continuăm să ținem legătura cu autoritățile italiene. Cetăţenii români afectaţi și familiile acestora au la dispoziţie 24/7 numărul de telefon de urgenţă al Consulatului General al României la Torino, cărora le mulțumesc pentru promptitudine”, a scris ministra de Externe, Oana Țoiu. 

Ea a încurajat călătorii români să descarce aplicația MAE, „Călătorește informat”, care conține informații despre destinațiile de călătorie din străinătate, cu alerte personalizate, dar și contacte consulare și proceduri de urgență pentru turiștii românii care întâmpină probleme în străinătate.

 

Recomandarea video