Prima pagină » Știri externe » Numărul total de studenți din Grecia, redus la jumătate

Numărul total de studenți din Grecia, redus la jumătate

Populația de studenți din Grecia a fost redusă la jumătate, după ce peste 300.000 de studenți inactivi au fost scoși din evidențele universităților.
Numărul total de studenți din Grecia, redus la jumătate
Sursă foto: Pexels. Fotografir cu scop ilustrativ

Potrivit anunțului dat, vineri, de Ministerul Educației din Grecia, 308.605 studenți admiși în ciclurile de Licență în cadrul universităților de stat înainte de anul 2017 au fost eliminați din evidențe, potrivit Associated Press. 

„Statutul de student nu este valabil pe viață în nicio universitate europeană modernă. Vrem diplome cu valoare, care să reflecte efortul, abilitățile și pasiunea”, a declarat ministra Educației, Sofia Zacharaki.

Până recent, legislația din Grecia permitea prelungirea perioadei de înscriere pentru a facilita învățarea pe tot parcursul vieții, oferind și pauze îndelungate pentru muncă. Practica a fost valabilă în mediul universitar în ultimii 10 ani.

Oponenții reformei guvernului conservator, care fac parte, în majoritate, din mediul academic, susțin că programul „A doua șansă”, care permitea reînscrierea la facultate, după înghețarea anului universitar, nu a reușit să rezolve problema perturbărilor cauzate de criza financiară severă care a afectat Grecia în ultimii 10 ani.

Reprezentanții Ministerului Educației au declarat că studenții inactivi, nu au impus nicio povară financiară directă asupra universităților. Prezența acestora în evidențele universitare a creat, însă, dificultăți administrative.

„Cu liste actualizate ale studenților, universitățile au posibilitatea de a planifica mai precis”, a declarat Ministrul adjunct al Educației, Nikos Papaioannou.

Populația activă de studenți din țară numără puțin peste 350.000, care studiază la 25 de instituții publice de învățământ superior, potrivit datelor din 2024 ale Autorității Elene pentru Învățământ Superior.

Programele de studii de Licență ale universităților de stat sunt finanțate, în mod normal, de Guvern. Până de curând, în Grecia funcționau doar universități publice care ofereau diplome recunoscute de stat. Însă, treptat, universitățile private au câștigat și ele popularitate.

Recomandarea video