Ilie Dumitrescu va fi ambasador al proiectului de promovare a finalei Europa League, pe care Federația Română de Fotbal își dorește să o aducă la București în 2028 sau 2029.
„Ceea ce ne dorim e ca să folosim această finală Europa League ca un element declanșator pentru cluburile din România, în ceea ce înseamnă înțelegerea mai bună a specificităților pieței din Europa Centrală și de Est. Noi și cluburile avem aceeași misiune, formarea jucătorilor români, astfel încât aceștia să se poată integra cât mai ușor în fotbalul modern de astăzi, fotbalul occidental, fie la nivel de cluburi, fie pentru echipele naționale”, menționa președintele FRF, Răzvan Burleanu, după ședința Comitetului Executiv din 9 decembrie 2025.
Astfel, Federația Română de Fotbal va înființa un nou departament, Professional Club Services. Scopul este consolidarea unui cadru unitar pentru dezvoltarea jucătorilor tineri astfel încât tranziția acestora către fotbalul de performanță să fie una cât mai coerentă și de succes.
Ilie Dumitrescu va ocupa funcția de Player Transition Manager, urmând să fie unul dintre liantele dintre FRF și cluburile profesioniste din întreaga țară în ceea ce privește tranziția jucătorilor tineri către echipele de seniori.
„Tranziția jucătorilor de la juniori către echipele de club și loturile naționale reprezintă o componentă esențială, iar pentru a reuși este nevoie de implicarea și susținerea cluburilor, astfel încât cât mai mulți jucători de valoare să ajungă la echipele naționale. Obiectivele sunt comune: jucătorii să facă pasul spre prima reprezentativă, să fie pregătiți pentru înalta performanță și să genereze beneficii sportive și financiare pentru cluburi. De asemenea, mă bucur să fiu implicat în proiectul FRF Professional Coaching Summit, un demers important pentru dezvoltarea antrenorilor români. Experiența antrenorilor de top poate oferi un plus real de valoare antrenorilor cu licențele UEFA PRO și A și poate contribui direct la creșterea performanței”, a declarat Ilie Dumitrescu.
Principiul care stă la baza acestui demers este viziunea FRF: obiectivele cluburilor sunt și obiectivele echipei naționale, iar obiectivele echipei naționale sunt și obiectivele cluburilor.
În 2025, FRF a organizat Youth Coaching Summit, eveniment la care au participat 150 de antrenori de copii și juniori din România. Anul acesta, își propune o prezență care trece de 500 de participanți din toată țara și din regiune. Începând cu toamna lui 2026, FRF își dorește să organizeze și Professional Coaching Summit pentru antrenorii care au Licența Pro și Licența A . Ilie Dumitrescu va fi implicat în managementul acestui proiect alături de Academia Națională de Fotbal.