Prima pagină » Știrile zilei » Uniunea Europeană răspunde criticilor lui Zelenski: Faptele vorbesc mai tare decât vorbele

Uniunea Europeană răspunde criticilor lui Zelenski: Faptele vorbesc mai tare decât vorbele

Uniunea Europeană a reacționat la criticile dure formulate de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos, subliniind sprijinul pe care blocul comunitar l-a acordat Ucrainei.
Uniunea Europeană răspunde criticilor lui Zelenski: Faptele vorbesc mai tare decât vorbele
Hepta/Mediafax Foto

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat la criticile formulate de liderul ucrainean în discursul său de joi. Șefa executivului european a respins acuzațiile președintelui  și a subliniat rolul major al Uniunii în sprijinirea Kievului. 

„De patru ani susținem lupta eroică a poporului ucrainean. Cred că, din partea noastră, faptele vorbesc mai tare decât cuvintele. Suntem cel mai mare susținător al Ucrainei în ultimii patru ani, peste 193 de miliarde de euro, iar Consiliul European tocmai a decis să adauge la această sumă încă 90 de miliarde de euro pentru următorii doi ani”, a declarat von der Leyen, citată de Sky News. 

„Știm că nu vom egala niciodată sacrificiul poporului ucrainean, dar ceea ce putem face este să fim alături de ei și cred că cifrele vorbesc de la sine”, a mai precizat președinta. 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ținut joi, la Davos în care a lansat o serie de critici la adresa Europei. Acesta a subliniat lipsa de acțiune în ceea ce privește urmăririle penale împotriva Rusiei, repetând criticile președintelui Trump afirmând că „Europa adoră să discute despre viitor, dar evită să ia măsuri în prezent”.

 

Recomandarea video