Burcu era director al Penitenciarului Rahova – exact locul unde criminalul turc a fost încarcerat după condamnare – în momentul în care a început să-i acorde permisii.
Europol a publicat pe Facebook o fotografie în care Abdullah Ataș apare alături de Geo Burcu.
„Arkadaș” înseamnă „prieten” sau „tovarăș” în limba turcă.
Când era șef la Rahova, Burcu îi acorda criminalului turcesc „din pix zeci de permisii de o zi”, aprobate la nivel local, potrivit sindicatului polițiștilor.
După ce a ajuns șef peste întregul sistem penitenciar, i-a dat lui Abdullah Ataș permisii de 2, 3, chiar 4 zile. Ultima permisie – a 24-a – a fost de 3 zile, acordată pentru o „banală vizită la Patriarhul României”.
Sindicatul Europol subliniază că la Penitenciarul Rahova „minunile sunt la tot pasul”: musulmanul Abdullah s-ar fi convertit brusc la ortodoxie „doar-doar să mai iasă la o colindă, un pelerinaj, o plimbare”.
Geo Burcu ocupă funcția de director general ANP în regim de împuternicire, fără concurs. Anterior fusese tot împuternicit, tot fără concurs, director al Penitenciarului Rahova, arată Europol.
Au trecut 4 zile de când criminalul turc a fugit. „Nicio explicație. Nicio demisie. Nicio asumare. Doar tăcere”, acuză Sindicatul Europol.
Abdullah Ataș l-a ucis pe polițistul Gheorghe Ionescu după ce a circulat cu peste 180 km/h prin București, având aproape 2 la mie alcool în sânge.