Sursele citate spun că la nivelul Casei Albe se discută dacă obiectivul principal ar fi lovirea programului nuclear iranian, atacarea arsenalului de rachete balistice, provocarea prăbușirii regimului de la Teheran sau o combinație a acestor variante. Oficialii au descris drept prioritară o opțiune „rapidă și decisivă”, care să nu împingă SUA într-un război de durată în regiune.
În această logică, scenariul ideal ar fi o acțiune care să lovească suficient de dur conducerea iraniană încât aceasta să accepte cererile Washingtonului privind dosarul nuclear și să renunțe la reprimarea disidenței, au afirmat sursele. În paralel, au existat discuții despre o campanie de bombardamente de mare intensitate care ar putea duce la căderea guvernului iranian, dar și despre folosirea amenințării credibile cu forța pentru a obține concesii diplomatice.
„Lucrurile pe care ai vrea să le faci și pachetele de forțe de care ai avea nevoie sunt foarte diferite”, a declarat viceamiralul (r) Robert Murrett, fost ofițer de informații al marinei americane, subliniind că miza deciziei va modela amploarea oricărei operațiuni.
Un înalt oficial al administrației a spus că președintele păstrează deliberat o anumită ambiguitate, deși insistă constant că Iranul „nu poate avea” armă nucleară, pentru a nu-și expune obiectivele strategice și planificarea militară. Întrebat despre navele care se apropie de regiune, Trump a declarat vineri, în Biroul Oval, că „trebuie să plutească undeva” și că „ar putea la fel de bine să plutească lângă Iran”.
De partea cealaltă, ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat vineri că Teheranul ar fi deschis unor discuții pe tema nucleară, însă a cerut ca SUA să înceteze amenințările militare.
Potrivit informațiilor, președintele a fost informat despre mai multe opțiuni de atac dezvoltate în paralel de Casa Albă și Pentagon. Printre ele s-ar afla și un plan extins care ar viza facilități ale regimului și ale Corpul Gardienilor Revoluției Islamice, printr-o campanie de bombardamente la scară largă. Variante mai limitate ar include lovituri asupra unor ținte simbolice ale regimului, păstrând spațiu pentru escaladare dacă Iranul nu ar accepta o înțelegere în termenii ceruți de Washington. Iranul neagă că urmărește obținerea unei arme nucleare.
Analiștii avertizează însă că riscurile de escaladare rămân ridicate. Deși slăbit militar față de anii trecuți, Iranul ar putea rezista unei lovituri majore și ar putea riposta cu rachete și drone asupra bazelor SUA, navelor americane și aliaților din zonă, inclusiv Israel, potrivit evaluărilor citate.