Prima pagină » Politic » Tánczos Barna: Neînțelegerile din politică cresc dobânzile și afectează bugetul. / Cei din UDMR nu ieșim din formație, nici nu participăm la acest ping-pong de declarații

Tánczos Barna: Neînțelegerile din politică cresc dobânzile și afectează bugetul. / Cei din UDMR nu ieșim din formație, nici nu participăm la acest ping-pong de declarații

La cea de-a 29-a Adunare Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), viceprim-ministrul UDMR, Tánczos Barna, a transmis un mesaj ferm către aleșii locali, încercând să calmeze tensiunile legate de finanțarea proiectelor comunitare și dificultățile administrative resimțite la nivel local.
Tánczos Barna: Neînțelegerile din politică cresc dobânzile și afectează bugetul. / Cei din UDMR nu ieșim din formație, nici nu participăm la acest ping-pong de declarații
Tanczos Barna. Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Mădălina Dinu
10 feb. 2026, 13:33, Politic

Evenimentul a fost marcat de nemulțumiri ale primarilor, care au atras atenția asupra unor probleme precum transferurile bugetare și gestionarea resurselor pentru persoanele cu handicap.

„Am făcut-o, am făcut-o și în coaliție. Pe noi nu ne vedeți niciodată ieșiți din formație. Pe noi, cei din UDMR nu ne vedeți nici în fața camerelor spunând altceva decât ceea ce s-a discutat în coaliție și dacă la o masă s-a luat o decizie, noi nu criticăm în exterior. Nu participăm la acest ping-pong care se desfășoară și acum și eu cred sincer că este extrem de nociv”, a declarat Tánczos Barna, referindu-se la șicanele continue dintre PSD și PNL în declarațiile publice.

Viceprim-ministrul a explicat și impactul incertitudinii politice asupra finanțelor publice:

„Mai fac o paranteză, din acea dobândă pe care o plătim lună de lună pentru creditele pe care le contractează statul român pentru a plăti diverse lucruri din buget, cel puțin 1% este din cauza incertitudinii politice. Piața financiară, piața internațională ne taxează pentru faptul că nu suntem pe un făgaș foarte clar și foarte strict”, a adăugat Barna.

Primarii au intervenit, exprimând frustrarea privind lipsa deciziilor concrete, afirmând că dacă PSD-ul cu UDMR-ul nu poate trece peste cealaltă parte din coaliție, chiar că matematica nu mai are rost să o învățăm.

Tánczos Barna a răspuns că „matematica politică din guvern tot timpul este diferită de, cum spunea cineva, aritmetica, de matematica matematică. Aici deciziile se iau altfel. Noi suntem solidari cu deciziile luate în coaliție. În anumite situații este pe influență și forță politică, în alte situații, când nu ne înțelegem, este o decizie finală al căpitanului de echipă, al premierului.”

Mai mult, Viceprim-ministrul a reiterat și susținerea pentru transferul competențelor legate de persoanele cu handicap către Ministerul Muncii, subliniind că implementarea depinde de acordul celorlalți membri ai coaliției.

„Noi în continuare susținem că aceste lucruri trebuie mutate la Ministerul Muncii, în momentul în care o să fie de acord și ceilalți”, a conchis Barna.

 

 

Recomandarea video