Anunțul a fost făcut vineri, după ce în spațiul public au apărut informații despre o posibilă dizolvare a unităților formate din voluntari străini.
Potrivit instituției, termenul „Legiunea Internațională” nu desemnează o singură unitate militară, ci o rețea de formațiuni în care luptă cetățeni din alte țări, create la începutul războiului pentru a integra rapid voluntarii veniți să sprijine Ucraina.
„Legiunile Internaționale nu sunt desființate. Este important de înțeles: Legiunea Internațională nu este o unitate militară unică, ci un termen general pentru o întreagă rețea de formațiuni de voluntari care operează în diverse structuri ale Forțelor de Apărare”, a comunicat Ministerul Apărării, citat de Interfax-Ukraine.
Schimbarea vizează integrarea voluntarilor străini în brigăzi deja existente ale armatei, pentru a le oferi acces la echipamente mai bune, protecție și sprijin logistic mai consistent, au explicat autoritățile ucrainene.
„Legiunile Internaționale nu dispar. Ele sunt transformate pentru a deveni mai puternice. În loc să fie batalioane separate, unitățile de legionari sunt integrate în brigăzi eficiente și experimentate ale Armatei ucrainene. Ele devin parte a unui organism militar mai mare”, a precizat ministerul.
Oficialii susțin că, în trecut, mulți dintre voluntari acționau ca infanterie ușoară. Odată integrați în brigăzi mecanizate, aceștia vor avea acces la resursele și protecția oferite de unitățile regulate, inclusiv sprijin din partea echipamentelor grele.
„Ca parte a unei brigăzi mecanizate mari, o unitate formată din străini are acces la resursele și logistica unităților regulate. Astfel, aceleași misiuni sunt îndeplinite cu sprijinul echipamentelor grele disponibile într-o brigadă obișnuită”.
Ministerul mai precizează că specialiștii cu experiență, precum medicii, lunetiștii sau operatorii de drone, vor continua să își desfășoare activitatea în domeniile lor, în cadrul unor structuri specializate: „Nimeni nu va bate cuie cu un microscop. Armata este interesată de eficiență, așa că lunetiștii, piloții de drone și paramedicii vor ocupa poziții corespunzătoare în companii specializate ale noilor lor brigăzi”.
Potrivit autorităților, voluntarii străini au aceleași drepturi și garanții ca militarii ucraineni și pot chiar solicita transferul în alte structuri, precum serviciul de informații militare, forțele speciale sau Garda Națională.
Controversa a apărut după ce deputata independentă Maryana Bezuhla a susținut public că armata ar desființa Legiunea Internațională și ar transfera străinii în unități de asalt. Bezuhla a fost aleasă inițial pe listele partidului prezidențial Servitorul Poporului (formațiunea lui Volodimir Zelenski), dar ulterior s-a distanțat de conducere și a devenit foarte critică față de armată și unele decizii ale autorităților.
Ministerul Apărării a respins aceste afirmații și a insistat că este vorba doar despre o reorganizare menită să crească eficiența și nivelul de protecție al voluntarilor.