Clauza de apărare reciprocă a UE trebuie definită „sub Articolul 5” al NATO, spune generalul Clancy

Clauza de apărare reciprocă a UE, stipulată în articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona, obligă statele membre să sprijine o țară atacată pe teritoriul său. Deși textul acestei clauze este considerat mai ferm decât cel al Articolului 5 al NATO, în realitate mecanismul european este perceput ca fiind mai puțin eficient, deoarece securitatea continentului s-a bazat istoric pe garanțiile oferite de Statele Unite prin Alianța Nord-Atlantică, arată Euronews.

Generalul Clancy a explicat că NATO și UE au roluri distincte. NATO rămâne în primul rând o alianță militară, în timp ce Uniunea Europeană are un mandat mai larg. Acesta include și dimensiuni politice și economice. Din acest motiv, operationalizarea articolului 42.7 ar trebui să vizeze amenințări care se situează „sub pragul Articolului 5”. Aici se numără riscurile hibride, crizele umanitare, atacurile cibernetice sau alte forme de agresiune care nu constituie un conflict armat clasic.

„Este vorba despre complementaritate. Trebuie să întărim legătura dintre UE și NATO, nu să o duplicăm”, a subliniat oficialul.

Lecții din războiul din Ucraina si Articolul 5 al NATO

Finlanda cere SUA să evite termenul „articolul 5” în descrierea viitoarelor angajamente de securitate față de Ucraina

Trump sugerează invocarea Articolului 5 al NATO pentru a testa aliații

Declarațiile au fost făcute într-un moment în care UE accelerează reformele în domeniul apărării, după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. În cadrul Conferinței de Securitate de la München, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut „activarea” clauzei de apărare reciprocă. Ea a subliniat că aceasta are relevanță doar dacă este susținută de încredere și capacități reale.

Atât Articolul 5 al NATO, cât și articolul 42.7 al UE au fost invocate până acum o singură dată: primul după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, iar al doilea de către Franța, în urma atentatelor de la Paris din 2015.

Obiectivul „Pregătire 2030”

Un element central al noii strategii europene este programul „Defence Readiness 2030” (Pregătire pentru Apărare 2030). Acesta urmărește creșterea capacităților militare prin achiziții comune. Statele membre pot accesa împrumuturi în valoare totală de 150 de miliarde de euro. Acestea se pot direcționa către investiții în muniție, drone, apărare antiaeriană și forțe terestre.

Potrivit generalului Clancy, UE se află în prezent în faza de implementare, toate cele nouă domenii prioritare fiind în lucru. Anumite sectoare, precum dronele și activele spațiale, progresează mai rapid, influențate de lecțiile învățate din conflictul din Ucraina.

Întrebat dacă Europa va fi capabilă să se apere singură până în 2030, generalul Clancy a adoptat o poziție prudentă: „2030 este un obiectiv, dar procesul este unul continuu”. Oficialul a avertizat că Europa nu își va putea permite să reducă eforturile de apărare după această dată.

O nouă arhitectură de securitate

Pe fondul dezbaterilor privind autonomia strategică și temerilor legate de eventuale schimbări în politica externă a Americii, discuția despre rolul clauzei de apărare reciprocă a UE capătă o importanță tot mai mare.

Mesajul conducerii militare europene este clar: Uniunea trebuie să fie pregătită pentru un spectru larg de crize. De la pacea fragilă la conflictul deschis, absolut toate scenariile sunt acum pe masă. Acest lucru presupune atât investiții financiare, cât și claritate juridică și strategică.