„PSD a făcut eforturi deosebite pentru acest buget, însă, din păcate, în forma în care el se prezintă astăzi, în niciun caz nu evidențiază o viziune social-democrată”, anunță Băluță.
Potrivit primarului Sectorului 4, parlamentarii social-democrați vor depune în decursul săptămânii viitoare pentru a corecta deficiențele bugetului propus de Guvern.
„Ceea ce vă garantez este că în Parlament aceste neajunsuri vor fi corectate de Partidul Social Democrat, iar bugetul nu poate să treacă în această formă. Dacă mai stă mult, n-o să mai facem nimic nici anul acesta. Ca atare, deficiențele pe care le-am constatat în această lege a bugetului ne-am propus să le corectăm în Parlament, pentru că prin forța pe care grupul nostru o are sunt convins că va reuși să corecteze toate lipsurile pe care acest buget le are”, transmite Băluță.
Printre deficiență, Băluță a identificat măsurile sociale promise de PSD. „măsurile de protecție socială, pachetul social pe care l-am promis și care este complet subfinanțat reprezintă o prioritate pentru Partidul Social Democrat”.
Acesta a anunțat că o listă completă cu modificările pe care le va cere formațiune ava fi anunțată după o reuniune internă. „După Consiliul Politic Național, sunt convins că veți primi suma amendamentelor pe care Partidul Social Democrat le va face la bugetul României”, spune Băluță.
De asemenea, edilul a profitat de ocazie pentru a lansa un nou val de atacuri la adresa premierului Bolojan: „A durat patru luni de zile până când acest om care frânează dezvoltare a României, pe numele dânsului, Ilie Bolojan, a reușit de-abia ieri să adopte creșterea salariului minim pe economie. Discutăm despre un om care nu a ținut cont niciodată de nevoile persoanelor cu dizabilități, preferând în contrapartidă, să ofere bani pentru a juca la bursă”, transmite Daniel Băluță.
Daniel Băluță a precizat că PSD nu intenționează să renunțe la participarea în coaliția de guvernare. „Una este coaliția și alta este Bolojan. Nimeni nu a spus că nu dorim să continuăm într-o coaliție, dar, așa cum v-am spus și repet, o astfel de construcție politică nu stă într-un singur om care, din păcate, și-a dovedit limitele, incapacitatea de a dialoga, lipsa de empatie și mai ales această această calitate și pun ghilimele de rigoare, de a frâna, ori ceea ce ține de PSD”.