Prima pagină » Știri externe » Parlamentul Turciei a aprobat proiectul care permite portul vălului islamic în universităţi

Parlamentul Turciei a aprobat proiectul care permite portul vălului islamic în universităţi

Parlamentul turc a adoptat în cursul nopţii de miercuri spre joi un amendament constituţional care permite portul vălului islamic în universităţi.
Parlamentul Turciei a aprobat proiectul care permite portul vălului islamic în universităţi
07 feb. 2008, 13:56, Știri externe

Amendamentul referitor la faptul că "nicio persoană nu poate fi privată de dreptul la o educaţie superioară" (referire la femeile care poartă văl) a fost aprobat cu o majoritate de peste două-treimi.

Un al doilea vot este programat sămbătă, pentru finalizarea procesului de revizuire a Constituţiei propus de mişcarea islamistă AKP şi de formaţiunea naţionalistă MHP.

Proiectul a fost criticat cu vehemenţă de opoziţia social-democrată, care afirmă că sunt erodate principiile laicităţii Turciei.

Premierul Recep Tayyip Erdogan, un fost politician islamist, a respins criticile, argumentând că şi fetele trebuie să aibă acces la o educaţie superioară.

Soţiile şi fiicele celor mai mulţi lideri AKP poartă văl islamic. Amendamentul constituţional trebuie aprobat de preşedintele Abdullah Gul, fost membru al partidului de guvernământ.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da