Prima pagină » Știri externe » Analiză Foreign Affairs: Teheranul ar trebui să declare victoria și să forțeze un acord amplu cu Washingtonul

Analiză Foreign Affairs: Teheranul ar trebui să declare victoria și să forțeze un acord amplu cu Washingtonul

Iranul ar trebui să își folosească avantajul obținut în conflictul cu Statele Unite și Israel nu pentru a prelungi confruntarea, ci pentru a impune un acord de pace cu garanții pe termen lung, susține un articol de opinie publicat de Foreign Affairs, care descrie rezistența Teheranului drept un „moment istoric”.
Analiză Foreign Affairs: Teheranul ar trebui să declare victoria și să forțeze un acord amplu cu Washingtonul
Sursa foto: DPA/Hepta via Mediafax Foto

Potrivit textului publicat în publicația Foreign Affairs , deși teritoriul iranian a fost supus timp de mai multe săptămâni unor bombardamente americane și israeliene, conducerea Republicii Islamice a rămas funcțională, iar Iranul a continuat să riposteze militar și să își mențină capacitatea de reacție. Autorul susține că obiectivul Washingtonului și al Tel Avivului de a forța capitularea Teheranului nu a fost atins, iar conflictul a intrat într-un impas costisitor pentru inițiatorii săi.

Articolul arată că, în interiorul Iranului, o parte a populației cere continuarea confruntării până la pedepsirea agresorilor, invocând lipsa de încredere în Statele Unite și experiențele negative ale negocierilor anterioare. În același timp, autorul avertizează că prelungirea războiului ar duce la pierderi suplimentare de vieți omenești, la distrugerea infrastructurii civile și la extinderea violențelor la nivel regional.

În acest context, analiza propune ca Teheranul să „ia victoria” și să deschidă calea unui acord mai amplu. Printre măsurile sugerate se numără limitarea programului nuclear iranian, redeschiderea Strâmtorii Hormuz și ridicarea tuturor sancțiunilor impuse Iranului. De asemenea, autorul evocă posibilitatea unui pact bilateral de neagresiune între Iran și Statele Unite, precum și reluarea cooperării economice și tehnologice dintre cele două state.

Textul susține că o simplă încetare a focului ar fi fragilă și insuficientă, întrucât nu ar rezolva cauzele profunde ale ostilității dintre Washington și Teheran. În schimb, autorul pledează pentru un acord cuprinzător care să abordeze simultan dosarul nuclear, libertatea navigației în Golf, securitatea regională și reintegrarea economică a Iranului.

În ceea ce privește dimensiunea nucleară, articolul propune ca Iranul să accepte reducerea stocurilor de uraniu îmbogățit și monitorizare internațională permanentă, în timp ce Statele Unite ar urma să elimine sancțiunile unilaterale și să sprijine revenirea Iranului în lanțurile comerciale globale. Totodată, autorul sugerează crearea unui consorțiu regional de îmbogățire a combustibilului nuclear, cu participarea Iranului, a statelor din Golf și a unor puteri precum China, Rusia și SUA.

Analiza mai susține că actualul conflict a demonstrat limitele opțiunii militare împotriva Iranului și a pus sub semnul întrebării eficiența arhitecturii de securitate bazate exclusiv pe prezența americană în regiune. În viziunea autorului, statele arabe din Golf ar trebui să participe la o nouă formulă regională de securitate, alături de Iran și de actorii internaționali relevanți.

Textul îl menționează și pe președintele american Donald Trump, despre care afirmă că a transmis în ultimele zile mesaje contradictorii privind negocierile. Potrivit autorului, presiunile politice interne, inclusiv cele generate de creșterea prețurilor la energie, ar putea face dintr-un compromis diplomatic o variantă convenabilă pentru Casa Albă.

În concluzie, articolul susține că războiul a creat, paradoxal, o oportunitate pentru un acord durabil între Iran și Statele Unite. Deși neîncrederea dintre părți rămâne profundă, autorul consideră că realitățile de pe teren ar putea împinge ambele tabere spre o soluție politică menită să închidă un conflict vechi de decenii.

Citește și

Recomandarea video