Prima pagină » Sport » Jandarmeria: trei sesizări penale și amenzi de 36.700 de lei după meciul FCSB – Petrolul

Jandarmeria: trei sesizări penale și amenzi de 36.700 de lei după meciul FCSB – Petrolul

Jandarmeria București a întocmit trei sesizări penale și a aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.700 de lei, în urma meciului FCSB – Petrolul Ploiești.
Jandarmeria: trei sesizări penale și amenzi de 36.700 de lei după meciul FCSB – Petrolul
Sursa foto: George Fluster/Mediafax Foto
Iulian Moşneagu
25 apr. 2026, 12:52, Sport

Potrivit Jandarmeriei, două dintre sesizări au fost întocmite pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, conform Codului Penal, iar o a treia sesizare vizează fapte prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Jandarmii au aplicat, totodată, 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.700 de lei.

Cea mai mare amendă, de 30.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar o sancțiune de 5.000 de lei a vizat societatea de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor legale.

Reprezentanții Jandarmeriei au precizat că verificările continuă pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat legea.

Partida dintre FCSB și Petrolul Ploiești s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-1, în etapa a șasea din play-out-ul Superligii. Meciul a fost primul pentru echipa bucureșteană după plecarea antrenorului Mirel Rădoi.

Recomandarea video