Potrivit reprezentanților COSR, distincția a fost acordată în contextul în care legenda atletismului românesc urmează să împlinească 70 de ani pe 27 decembrie. Iar la vârsta respectivă, conform statutului forului olimpic, își încheie mandatul de membru al Adunării Generale.
Doina Melinte a primit vestea cu emoție, iar președintele COSR, Mihai Covaliu, și secretarul general George Boroi i-au oferit un buchet de flori, în aplauzele celor prezenți.
„Sunt emoționată și bucuroasă”, a declarat Doina Melinte.
Fosta campioană olimpică a rememorat principalele repere ale carierei sale sportive, amintind cele două medalii cucerite la Jocurile Olimpice Los Angeles 1984: aur la 800 metri și argint la 1.500 metri.
Ea mai are în palmares și două titluri mondiale indoor, obținute la Indianapolis 1987 și la Budapesta 1989, precum și alte șapte medalii de aur la campionatele europene.
„Aș putea să spun că în cariera mea sportivă am contribuit la dezvoltarea atletismului, dar și la dezvoltarea sportului în România. (…) Am făcut patru recorduri mondiale în cariera mea sportivă, care au rezistat 26 și 27 de ani”, a spus fosta atletă.
Doina Melinte a vorbit și despre activitatea administrativă de după retragere, amintind experiența avută timp de 16 ani la conducerea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bacău. De asemenea, a fost președinta Agenției Naționale pentru Sport între 2009 și 2012 și ulterior a activat timp de zece ani în cadrul Agenției Naționale Antidoping.
În mesajul adresat tinerilor sportivi, fosta campioană a subliniat importanța disciplinei și a sacrificiilor necesare performanței.
„Societatea a evoluat din toate puncte de vedere, iar unui sportiv de performanță din zilele noastre îi urez să-și formeze idealuri și obiective pentru medalii la campionatele europene, mondiale și jocurile olimpice. Nu se pot compara condițiile pe care le-am avut noi și condițiile pe care le au sportivii în ziua de astăzi. De asemenea, nu se poate compara resursele financiare de atunci, cu cele de acum. Punctul comun este însă că pentru a avea succes trebuie să duci o viață sportivă din toate punctele de vedere și să faci sacrificii dacă vrei să ajungi undeva sus”, a afirmat Doina Melinte.
La Adunarea Generală Ordinară a Comitetul Olimpic și Sportiv Român de miercuri au participat 89 de membri. Au fost prezentate rapoartele de activitate și financiare pentru 2025, planul anual de activitate pentru 2026 și bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul viitor.