Clasamentul a fost realizat de Post Office Travel Money din Marea Britanie, pe baza costurilor pentru două persoane în 50 de orașe europene, potrivit Euronews.
Au fost luate în calcul 12 produse și servicii folosite frecvent de turiști, printre care o cafea, o bere, o băutură răcoritoare, un pahar de vin, o cină cu trei feluri, transportul public, intrările la obiective turistice și două nopți de cazare la un hotel de trei stele.
Potrivit barometrului, Europa de Est domină din nou clasamentul destinațiilor cu cel mai bun raport calitate-preț.
Sarajevo, capitala Bosniei și Herțegovinei, este cel mai ieftin oraș european pentru o vacanță scurtă în 2026, cu un cost total de 287 de euro pentru cele 12 produse și servicii analizate.
Bucureștiul se află pe locul al doilea, cu un cost de 299 de euro. Costurile rămân scăzute la cazare, mese și transport, ceea ce menține capitala României „printre cele mai ieftine city break-uri din acest an”.
La celălalt capăt al clasamentului, Oslo este cel mai scump city break european pentru 2026, cu un cost de 850 de euro pentru cele 12 produse și servicii analizate.
Capitala Norvegiei este urmată în top cinci al celor mai scumpe destinații de Copenhaga, Edinburgh, Geneva și Barcelona.
Potrivit raportului, costurile mai ridicate pentru cazare și mese în oraș duc la creșterea prețului total al unei vacanțe scurte.