Compania gălățeană Citadina 98 și-a consolidat în ultimii ani prezența în marile proiecte de infrastructură din sudul Moldovei și Dobrogea. Printre realizările recente se numără lucrări de anvergură în Portul Mineralier Galați și în Portul Tulcea — două noduri logistice esențiale pentru economia regională — unde compania a executat extinderi de platforme, consolidări și modernizări operaționale menite să crească capacitatea și siguranța acestor obiective.
Pe segmentul rutier, Citadina 98 a lucrat la modernizarea traseului care conectează stațiunile montane Soveja și Lepșa, un drum cu rol strategic atât pentru turism, cât și pentru comunitățile din zona Vrancei. Drumul Național DN2L Soveja – Lepşa, multă vreme o „rușine națională” fără covor asfaltic, a fost modernizat complet, pe o lungime de 16 kilometri.
În paralel, compania desfășoară lucrări de refacere a carosabilului și a trotuarelor în mai multe cartiere ale municipiului Galați, contribuind la îmbunătățirea mobilității urbane.
Conform analizelor de piață, modernizarea infrastructurii portuare și rutiere realizată de Citadina 98 optimizează direct lanțurile logistice pentru companiile din industrie, comerț și transporturi.
„Infrastructura portuară modernizată permite acum operarea unui volum mai mare și mai diversificat de mărfuri, în timp ce drumurile reabilitate asigură o conectivitate fluidă între zonele industriale, urbane și turistice”, arată raportul de activitate al companiei.
Articol preluat din Economedia.