Prima pagină » Politic » Dan Barna, după drona din Galați: Rusia nu are nici un fel de interes de a respecta vreun principiu al Dreptului internațional

Dan Barna, după drona din Galați: Rusia nu are nici un fel de interes de a respecta vreun principiu al Dreptului internațional

Eurodeputatul USR Dan Barna comentează cazul dronei rusești care a lovit un bloc din Galați și afirmă că Rusia nu are interes să respecte dreptul internațional. Acesta susține că România este deficitară la pregătirea populației pentru un posibil atac, comparativ cu Finlanda.
Dan Barna, după drona din Galați: Rusia nu are nici un fel de interes de a respecta vreun principiu al Dreptului internațional

„Ne miorlăim și ne plângem, dar fiecare dintre noi trebuie să se gândească în cazul unui pericol unde este adăpostul pregătit. E un domeniu în care suntem în urmă ca țară”, spune la RFI eurodeputatul USR Dan Barna, făcând referire la cazul dronei rusești ce a lovit acoperișul unui bloc din Galați.

Eurodeputatul mai precizează că „Rusia nu are nici un fel de interes de a respecta vreun principiu al Dreptului internațional. Reprezentantul Rusiei în Consiliul de Securitate încerca să se agațe de niște nuanțe, de o retorică clasică a lui Vladimir Putin, inițial, chiar a contestat că drona ar fi de proveniență rusească, după ce președintele Dan a prezentat dovezile foarte clare și neechivoce că vorbim de o dronă cu încărcătură, de o dronă plecată din Rusia și ajunsă pe un bloc din Galați, au încercat să se agațe de diverse aspecte mai degrabă tehnice, complet irelevante”.

Potrivit acestuia, „faptul istoric până la urmă este că o dronă a Rusiei a intrat în spațiul NATO, a lovit un bloc de locuințe, iar reacția internațională este una pe măsură, pentru că mesajele acestea de solidaritate și nu doar mesajele, faptul că Italia, Spania, Marea Britanie au anunțat că vor trimite echipamente sau trupe în România pe zona flancului estic este un mesaj care confirmă cumva solidaritatea europeană”.

Absența buncărelor

Dan Barna atrage atenția asupra pregătirii populației pentru un scenariu de atac din partea Rusiei.

„Am fost în Finlanda, pe granița Finlandei cu Rusia și am avut surpriza și admirația să aflu că 85% din populație este în structura mentală de… are spații de retragere în caz de atac, 85% din populația Finlandei are un buncăr în care să meargă. Majoritatea clădirilor, clădirile mai mari de o mie de metri pătrați, ceea ce nu înseamnă foarte mult, au buncăre la subsol și nu vă imaginați că sunt buncăre dintre acestea magice, făcute într-un anumit fel, sunt exact spații care zi de zi sunt folosite pentru activități cotidiene, dar sunt adaptate cu apă, cu aerisire dublă, cu ieșire dublă, pentru a putea deveni buncăre în situații de urgență”.

„România este deficitară la acest capitol”

„Toată populația și aici este lucrul cel mai impresionant pentru mine, liderul apărării de pe zona respectivă mi-a spus: noi gândim în felul următor, Rusia este aici de mii de ani și o să fie aici de mii de ani alături de noi, o să ne atace din când în când, cei care o să luptăm în prima linie unii o să murim, unii nu, cum ne-o fi norocul, dar dacă populația are unde să se retragă, noi ca țară o să mergem mai departe.

Eurodeputatul mai precizează că „modalitatea de educație a cetățenilor țării este acest spirit de înțelegere a faptului că un pericol este acolo și e un pericol real, nu propagandă că bunătatea rusă și pâinea caldă de la Moscova și alte tâmpenii, o populație care înțelege că trebuie să fie permanent pregătită și permanent se pregătește, asta face o mare diferență în ceea ce înseamnă reziliența și cred că aici într-adevăr, noi, ca națiune, suntem deficitari, pentru că în afară să ne miorlăim și să ne plângem vai, săracii de noi, nu, fiecare dintre noi trebuie să se gândească în cazul unui pericol, care poate vine, poate nu, ce putem să facem, unde este adăpostul pe care mi l-am pregătit, la subsolul blocului, casei sau instituției unde lucrez. Ăsta este un domeniu în care suntem în urmă ca țară”.

Recomandarea video