Datele RAAPPS arată că 192 de imobile sunt ocupate de demnitarii români în București, 5 în Sinaia, 21 de locații ale Sucursalei Triumf sunt ocupate și ele de persoane fizice, la fel ca și un imobil al RAAPPS din Cluj Napoca.
În 214 cazuri atribuirea este directă iar chiriile sunt modice.
35 de imobile au fost atribuite în 2025 iar 10 au fost atribuite în 2026.
O locație din Str. Atena nr. 7, are chiar cost zero. RAAPPS spune că a dat-o prin atrobuire directă, pe perioadă nedeterminată, în baza legii 48/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În 25 de cazuri, perioada încetării contractului este nedeterminată, iar datele RAAPSS arată că unii demnitari au refuzată să părăsească locațiile. Mențiunea “Până la soluţionarea situaţiei locative” se regăsește în 37 de situații.
9 locații pe Strada Mihai Eminescu și nu numai sunt ocupate “pe perioada mandatului”.
În 214 cazuri modalitatea de repartizare a locuințelor a fost “atrbuirea directă”.
În plus, unele imobile figurează ca fiind ocupate fără titlu, adică ilegal, persoanele fiind uneori în procedura de evacuare. Este vorba despre:
Din datele RAAPPS reiese că cea mai mică chirie efectivă este de 33,83 EUR pe lună. Se referă la o locuință de pe Vasile Lascăr nr. 21, et. 4, ap. 11, sector 2, București, de suprafață: 26,85 mp, atribuită direct, până la soluționarea situației locative
Cea mai mare chirie este de 2675 de euro pe lună, pentru imobilul din Șos. Kiseleff Pavel Dimitrievici nr. 22, parter, ap. 1, sector 1, București, de 218,97 mp, dat prin atribuire directă, pe o perioadă nedeterminată.
Situația prezentată de RAAPPS arată că 4 locuințe sunt ocupate nedeterminat din anii „80.
Este vorba despre:
Printr-o hotărâre de guvern publicată ieri în Monitorul Oficial, RAAPPS a fost obligată să publice lista imobilelor ocupate de demnitari și persoane juridice, adresa, tipul de contract încheiat, modalitate de atribuire a contractului și prețul încasat. Hotărârea de Guvern a cabinetului Bolojan exceptează de la transparență toate instituțiile care țin de zona de securitate națională.