Într-un comunicat comun publicat duminică, federațiile din Capul Verde, Republica Democrată Congo, Curaçao, Haiti, Iordania, Uzbekistan, Algeria, Egipt, Ghana, Coasta de Fildeș, Maroc, Senegal, Africa de Sud și Tunisia au transmis că „resping cu respect, dar ferm” comentariile oficialului UEFA.
Turneul din 2026 este primul organizat în format extins, cu 48 de echipe participante, față de 32 la edițiile precedente. Pentru mai multe dintre statele semnatare, actuala ediție reprezintă o premieră sau o revenire după decenii de absență de la competiția supremă a fotbalului.
Capul Verde, Curaçao, Iordania și Uzbekistan s-au calificat în premieră la Cupa Mondială, în timp ce Republica Democrată Congo și Haiti au revenit la turneul final pentru prima dată din 1974.
Șeful UEFA: multe meciuri neinteresante
Potrivit Al Jazeera, Ceferin ar fi declarat la o conferință organizată la Ljubljana că există „un număr foarte mare de meciuri complet neinteresante” în noul format al competiției. În același timp, președintele UEFA a recunoscut că extinderea turneului permite și țărilor mici „să simtă pulsul Cupei Mondiale”.
Federațiile semnatare spun că niciun meci de la Cupa Mondială nu poate fi considerat lipsit de importanță. „Pentru țările noastre, nu există meciuri neimportante la Cupa Mondială. Fotbalul nu aparține unui grup select de națiuni. Forța sa vine din caracterul său universal”, au transmis acestea.
Semnatarii au explicat că, pentru multe state, participarea la Cupa Mondială depășește dimensiunea sportivă: „Este un moment care inspiră o generație, accelerează dezvoltarea fotbalului și creează amintiri pentru o viață întreagă”.
„Revenirea pe cea mai mare scenă a fotbalului are o semnificație specială pentru milioane de suporteri care au așteptat ani, iar în unele cazuri decenii, acest moment”, se arată în declarația comună, cu referire la Republica Democrată Congo și Haiti.
Reprezentanții federațiilor au evidențiat faptul că în spatele fiecărei calificări se află ani de investiții și eforturi colective. „În spatele fiecărei echipe naționale stau comunități întregi și milioane de oameni care văd în fotbal o sursă de mândrie, speranță și unitate”.
„A sugera că aceste meciuri sunt cumva mai puțin importante este profund dezamăgitor și nu recunoaște eforturile, sacrificiile și aspirațiile jucătorilor, antrenorilor, cluburilor, conducătorilor din fotbal și suporterilor din întreaga lume”, au mai transmis semnatarii.
Totodatăm oficialii au făcut apel la respectarea meritului sportiv: „Fiecare echipă și-a câștigat locul pe merit. Fiecare suporter are dreptul să viseze. Fiecare meci are semnificație pentru milioane de oameni din întreaga lume”.