Prima pagină » Life-Entertaiment » Chris Brown, obligat să plătească milioane de dolari după ce câinele său a atacat o menajeră

Chris Brown, obligat să plătească milioane de dolari după ce câinele său a atacat o menajeră

O instanță din Los Angeles a stabilit că artistul este responsabil pentru rănirea gravă a fostei sale menajere.
Chris Brown, obligat să plătească milioane de dolari după ce câinele său a atacat o menajeră
Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

Cântărețul Chris Brown a fost obligat de o instanță din California să plătească aproape 13 milioane de dolari unei foste angajate, după ce aceasta a fost atacată de câinele artistului.

Verdictul a fost pronunțat la finalul unui proces care a durat două săptămâni. Juriul a concluzionat că Brown și compania sa, Black Pyramid LLC, au dat dovadă de neglijență, relatează BBC.

Femeia a rămas cu răni permanente

Incidentul s-a produs în 2020, la locuința artistului din Tarzana, California. Maria Avila, menajeră în locuința lui Brown, a fost atacată de un ciobănesc caucazian de aproximativ 90 de kilograme.

Potrivit documentelor din proces, femeia a suferit răni grave la față și braț. Victima a rămas cu cicatrici permanente, afectarea vederii și leziuni ale nervilor. Ea a declarat că nu a mai putut lucra din cauza mobilității reduse și a traumelor psihologice.

Juriul a acordat despăgubiri și altor membri ai familiei

Instanța a decis ca Maria Avila să primească despăgubiri de aproximativ 12,9 milioane de dolari. Sora acesteia, aflată și ea la locul incidentului, va primi 885.000 de dolari. Soțului victimei i-au fost acordate despăgubiri de 50.000 de dolari.

Chris Brown a susținut că animalul era folosit pentru pază

Artistul a declarat în instanță că animalul era destinat exclusiv pentru paza proprietății. Brown a afirmat că le-ar fi avertizat pe cele două femei să nu se apropie de câine fără personalul de securitate.

Victimele au negat că ar fi primit un astfel de avertisment. Potrivit presei americane, în timpul procesului s-a arătat că artistul a părăsit proprietatea după atac, fără să sune la serviciile de urgență.

Chris Brown a susținut că a plecat la recomandarea managerului său, temându-se că prezența sa ar atrage atenția presei.

Chris Brown este unul dintre cei mai de succes artiști R&B ai ultimelor două decenii, dar cariera sa a fost marcată de numeroase probleme judiciare. În 2009, artistul a fost condamnat după ce a agresat-o pe cântăreața Rihanna, caz care a avut un impact major asupra imaginii sale publice.

De-a lungul anilor, Brown a fost implicat în mai multe procese civile și anchete privind presupuse agresiuni, altercații și incidente petrecute în cluburi sau în timpul turneelor. În prezent, artistul urmează să fie judecat în Marea Britanie într-un dosar în care este acuzat că ar fi agresat un producător muzical cu o sticlă într-un club din Londra, în 2023. Brown neagă acuzațiile și se află în libertate pe cauțiune.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da