Prima pagină » Social » Ministerul Muncii anunță măsuri pentru cele 409 persoane relocate după intervenția DIICOT din Bihor

Ministerul Muncii anunță măsuri pentru cele 409 persoane relocate după intervenția DIICOT din Bihor

Ministerul Muncii a anunțat joi un set de măsuri pentru gestionarea situației celor 409 persoane relocate în urma intervenției DIICOT din județul Bihor.
Ministerul Muncii anunță măsuri pentru cele 409 persoane relocate după intervenția DIICOT din Bihor
Sursă foto: Pexels. Fotografie cu caracter ilustrativ
Iulian Moşneagu
02 iul. 2026, 17:30, Social

Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, a convocat o ședință operativă a celulei de criză constituite la nivelul ministerului, în cadrul căreia au fost stabilite măsuri pentru coordonarea intervenției la nivel național, sprijinirea persoanelor relocate și a familiilor acestora, precum și pentru susținerea autorităților locale care gestionează cazurile.

Potrivit ministerului, va fi emis un ordin prin care sunt stabilite măsuri unitare pentru gestionarea situației la nivel național.

Cele 20 de direcții generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) care au preluat persoane relocate vor trebui să realizeze, în cel mai scurt timp, evaluarea fiecărei persoane și o analiză a nevoilor și resurselor necesare pentru asigurarea îngrijirii și serviciilor adecvate.

Peste 19 milioane de lei pentru ingrijirea persoanelor relocate

Ordinul va prevedea și constituirea unei echipe tehnice la nivelul Ministerului Muncii, care va oferi sprijin și îndrumare metodologică tuturor DGASPC-urilor implicate. Totodată, fiecare direcție va desemna o persoană responsabilă de coordonarea activităților privind persoanele relocate, pentru a asigura o comunicare eficientă și o intervenție unitară.

În plan financiar, ministerul anunță că finalizează demersurile pentru promovarea, săptămâna viitoare, a unei Hotărâri de Guvern prin care vor fi alocate peste 19 milioane de lei din bugetul de stat către autoritățile administrației publice locale. Fondurile sunt destinate acoperirii cheltuielilor necesare îngrijirii celor 409 persoane relocate până la sfârșitul anului.

De asemenea, Ministerul Muncii anunță că, începând de joi, familiile și aparținătorii persoanelor relocate pot solicita informații despre situația acestora prin Call Center-ul ANPIS, la numărul 021.9309.

DIICOT a făcut marți percheziții în județul Bihor, într-un dosar privind exploatarea unor persoane vulnerabile, sub paravanul unei asociații umanitare și de caritate. În urma intervenției, sute de persoane au fost preluate de autorități și relocate în centre sau servicii sociale din mai multe județe.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da