Prima pagină » Sport » Gabriela Ruse, alături de Marta Kostiuk, se califică în turul secund al probei de dublu la Wimbledon. Victorie împotriva favoritelor cinci

Gabriela Ruse, alături de Marta Kostiuk, se califică în turul secund al probei de dublu la Wimbledon. Victorie împotriva favoritelor cinci

Perechea româno-ucraineană formată din Gabriela Ruse și Marta Kostiuk s-a calificat, vineri, în turul secund al probei feminine de dublu de la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, după o victorie împotriva favoritelor numărul cinci, Nicole Melichar-Martinez (SUA) și Erin Routliffe (Noua Zeelandă).
Gabriela Ruse, alături de Marta Kostiuk, se califică în turul secund al probei de dublu la Wimbledon. Victorie împotriva favoritelor cinci
sursă foto: Olimpik/Action Plus Sports via ZUMA Press Wire
Petre Apostol
03 iul. 2026, 16:36, Sport

Gabriela Ruse și Marta Kostiuk s-au impus în două seturi, scor 6-3, 6-4, după un meci de o oră și 16 minute.

Ruse și Kostiuk au fructificat două dintre cele patru mingi de break avute. Au încheiat partida fără să-și cedeze serviciul, salvând ambele mingi de break ale adversarelor.

Perechea româno-ucraineană a dominat la serviciu, reușind cinci ași și câștigând 54% din totalul punctelor disputate (65 din 121).

În turul secund, Gabriela Ruse și Marta Kostiuk vor înfrunta perechea indoneziană formată din Aldila Sutjiadi și Janice Tjen.

Jucătoarele din Indonezia au trecut de britanicele Harriet Dart și Maia Lumsden, beneficiare ale unui wild card, cu 6-3, 6-4r.

La simplu, Gabriela Ruse a fost eliminată în primul tur de la turneul din Londra.

Kostiuk, în schimb, este cap de serie nr. 12 și a avansat în 16-imile de finală, unde o va întâlni pe americanca Emma Navarro (cap de serie nr. 23), sâmbătă.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da