Salvatorii au intervenit la 5 accidente rutiere, 9 incendii, 4 deblocări de uși, 2 salvări de animale, precum și în alte 3 situații de urgență.
Dintre cele 9 incendii, 6 au fost de vegetație uscată, în timp ce două locuințe, dar și anexe gospodărești au luat foc. De asemenea, tot în weekend, o pubelă de gunoi a luat foc.
3 hectare de teren au fost afectate de incendii. În sprijinul salvatorilor au acționat pompierii voluntari, potrivit ISU Timiș.
Pompierii bănățeni îi atenționează pe cetățeni să fie prudenți în utilizarea focului deschis.
De asemenea, în contextul temperaturilor în ușoară creștere prognozate de ANM, pompierii le recomandă cetățenilor să urmărească cu atenție buletinele meteo.
Pompierii ISU Timiș recomandă:
• Dacă este necesară deplasarea la orele de vârf, faceți repaus și alegeți locurile umbrite.
• Păstrați permanent contactul cu rudele, vecinii, cunoștințele care sunt în vârstă, cu boli cronice ori dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate.
• La cel mai mic semn de boală resimțit, contactați medicul de familie, iar în situații de urgență apelați 112.
Cetățenii interesați despre cum se pot comporta în situațiile de urgență pot să se informeze folosind platforma Fiipregătit.ro, dar și aplicația de mobil DSU.