Ultima prezență confirmată a unui tigru în Cambodgia datează din 2007. În cadrul programului, India, care găzduiește peste 3.600 de tigri sălbatici, ar urma să trimită mai multe exemplare în lanțul muntos Cardamom, o pădure tropicală de peste un milion de hectare din sud-vestul țării.
Potrivit planului aprobat de Ministerul Mediului din Cambodgia, citat de Le Figaro, primele exemplare vor fi aduse în țară în 2027 și vor fi ținute inițial într-un țarc de aproximativ 40 de hectare. După o perioadă de aclimatizare, animalele vor fi eliberate în habitatul natural.
Proiectul, estimat la aproape 43 de milioane de dolari, a fost amânat atât din cauza suspendării unui program de credite de carbon care urma să îl finanțeze parțial, dar și din cauza îngrijorărilor privind starea habitatului destinat tigrilor.
Locuitorii din apropierea pădurii în care vor fi eliberați tigrii spun că au aflat despre proiect de la pădurari și privesc inițiativa cu teamă.
Unii își amintesc atacurile tigrilor din trecut, iar alții se tem că, după eliberare, animalele ar putea ajunge în apropierea satelor. Autoritățile susțin însă că felinele vor rămâne într-o zonă împrejmuită înainte de a fi eliberate treptat în pădure.
Ecosistemul ar putea să nu fie încă pregătit pentru întoarcerea tigrilor, atrag atenția specialiștii. Braconajul a redus drastic populațiile de animale pe care le vânează tigrii, iar defrișările și proiectele de infrastructură continuă să le afecteze habitatul. În aceste condiții, reintroducerea tigrilor riscă să eșueze dacă nu sunt create condițiile necesare pentru supraviețuirea lor.
Alți experți cred însă că reintroducerea tigrilor ar putea contribui la conservarea uneia dintre cele mai importante păduri tropicale din Asia de Sud-Est. De asemenea, este analizată repopularea zonei cu specii care constituie hrana tigrilor, pentru a le asigura suficiente resurse după eliberare.
Deși puțini oameni locuiesc în imediata apropiere a zonei vizate, specialiștii spun că va fi necesar un sistem permanent de monitorizare și intervenție, deoarece, odată eliberați, tigrii pot parcurge distanțe mari și pot ajunge în apropierea așezărilor, drumurilor sau barajelor.