Prima pagină » Sport » Lando Norris câștigă Marele Premiu al Ungariei în Formula 1. Prima victorie a sezonului pentru campionul mondial en-titre

Lando Norris câștigă Marele Premiu al Ungariei în Formula 1. Prima victorie a sezonului pentru campionul mondial en-titre

Campionul mondial en-titre Lando Norris (McLaren Mercedes) a obținut prima sa victorie din sezonul 2026 al Formulei 1, după ce s-a impus în Marele Premiu al Ungariei, disputat duminică pe circuitul Hungaroring.
Lando Norris câștigă Marele Premiu al Ungariei în Formula 1. Prima victorie a sezonului pentru campionul mondial en-titre
sursă foto: David Davies/PA Wire/dpa
Petre Apostol
26 iul. 2026, 17:59, Sport

Pilotul McLaren Lando Norris a controlat partea finală a cursei și a trecut linia de sosire cu un avans confortabil de peste 14 secunde față de Max Verstappen (Red Bull).

Verstappen a încheiat pe locul al doilea, după o strategie diferită de pneuri și o cursă în care a rezistat atacurilor rivalilor. Tânărul Kimi Antonelli (Mercedes) a completat podiumul după o revenire spectaculoasă de pe poziția a șaptea a grilei de start. Rezultatul îi permite italianului să își mărească avantajul în fruntea clasamentului piloților.

Piloții Ferrari au încheiat pe locurile 4 și 5. Charles Leclerc a terminat al patrulea, profitând de penalizarea de cinci secunde primită de coechipierul său Lewis Hamilton pentru depășirea vitezei în linia boxelor.

Cursa a fost animată de numeroase dueluri strategice și schimbări de lider. McLaren a gestionat o luptă internă între Norris și Oscar Piastri, în timp ce Verstappen, Hamilton și Antonelli au adoptat strategii diferite de opriri la boxe. Momentul decisiv a venit după abandonul lui Piastri, cauzat de o problemă la cutia de viteze, incident care a provocat o perioadă de Virtual Safety Car și a schimbat complet calculele tactice din final.

În ultimele tururi, Norris și-a mărit constant avantajul, fiind avertizat doar să evite limitele circuitului și utilizarea agresivă a vibratoarelor. În spatele său, Antonelli a reușit să treacă de Hamilton și să își securizeze podiumul, în timp ce Verstappen și-a păstrat fără emoții poziția secundă.

„Fericit să văd din nou numărul 1”

Lando Norris s-a declarat fericit să câștige din nou.

„Sunt obosit! Nu știu ce s-a întâmplat în primul tur, pur și simplu tot pierdeam spatele mașinii. Am forțat la maximum pentru a-l determina pe Oscar să greșească. Ritmul meu de astăzi a fost printre cele mai bune pe care le-am avut vreodată. A fost atât de bun încât puteam prelungi fiecare stint. Sunt fericit că am revenit, fericit să văd din nou numărul 1. Acest circuit este foarte bun pentru noi și este unul dintre cele care mi se potrivesc cel mai bine în acest sezon. Poate că acesta este maximul pe care îl putem obține pentru moment”, a declarat Lando Norris, după cursa în care a obținut a 12-a sa victorie din carieră în Formula 1.

Recomandarea video