Fostul ministru bulgar al Apărării, Todor Tagarev, se îndoiește de capacitatea Bulgariei de a-și proteja spațiul aerian și comentează, într-un interviu pentru Euronews Bulgaria, că e nevoie de dezvoltarea infrastructurii pentru a permite navelor aliate să opereze, dacă va fi necesar.
Tagarev a spus că e nevoie ca modernizarea armatei bulgare să accelereze și că e imperios necesar ca aceasta să respecte cu consecvență deciziile luate în cadrul UE și NATO.
Tagarev atenționează că dependența de MiG-29 a Bulgariei, avioane sovietice care se află în dotarea acestei țări de 37 de ani, nu va aduce nimic bun, iar, din această cauză, Bulgaria va avea probleme serioase.
„Este discutabil dacă Bulgaria își poate apăra singură cerul. În ceea ce privește paza spațiului nostru aerian, Bulgaria întâmpină dificultăți enorme în realizarea acesteia cu aeronavele MiG-29”, a spus Tagarev.
În acest context, el a dat exemplul României, despre care a spus că acum beneficiază de pe urma deciziei de a cumpăra avioane F-16 la mâna a doua, folosite cu succes în interceptarea și doborârea dronelor rusești.
El a comentat într-o cheie ironică faptul că România folosește acum ceea ce Bulgaria a refuzat, ba chiar a criticat, la vremea respectivă, achiziționarea, de către țara noastră, a aeronavelor americane deja folosite:
„România a luat lăzile pe care noi nu le doream și acum le folosește pentru a doborî drone. Românii au făcut-o. Au doboât drone chiar și cu aceste avioane. Restul a mers în Ucraina.
Toți aliații noștri care au avioane învechite de această generație le trimit în Ucraina, deocamdată. Mă îndoiesc că MiG-29 poate doborî o dronă Shahed.
Capacitățile noastre sunt foarte limitate. Și în loc să ne îndreptăm în direcția dezvoltării de noi echipamente și aeronave și a achiziționării altor sisteme de apărare aeriană și anti-drone, precum și, pe viitor, a unei apărări antirachetă, ne bazăm pe cele vechi”.