Cumpărătorii care au trecut printr-o primă experiență de achiziție cu un dezvoltator care a livrat mai puțin decât a promis au învățat, pe pielea lor, ce trebuie să verifici a doua oară. Iar din experiența cumulată a acestor cumpărători s-au cristalizat câteva criterii pe care orice achiziție serioasă, în 2026, le ia în considerare.
Primul criteriu este istoricul livrărilor, respectiv câte proiecte a finalizat dezvoltatorul în ultimii zece sau cincisprezece ani, câte unități a livrat efectiv sau câte mai sunt încă în construcție. Un dezvoltator cu douăzeci de ani de activitate continuă și cu mii de unități livrate este, structural, o garanție pe care un constructor la primul proiect nu o poate oferi, oricât de atractive ar fi randările.
Al doilea criteriu este existența și caracterul public al masterplanului. Un proiect serios nu se construiește bloc cu bloc, în funcție de oportunitățile imediate. Se construiește dintr-o viziune integrată, formulată în avans și verificabilă. Iar cumpărătorul care intră astăzi într-o primă fază a unui ansamblu trebuie să poată citi ce se va construi în fazele următoare, pe ce terenuri vecine, în ce ritm.
Al treilea criteriu este raportul dintre infrastructura promisă și cea deja livrată. Promisiunile de școală în vecinătate, supermarket în complex, centru medical, transport intern, sunt frecvente. Realitatea de pe teren, însă, validează aceste promisiuni doar atunci când ceea ce se livrează merge dincolo de broșură. Existența concretă a unor astfel de facilități în primele faze ale unui ansamblu este una dintre cele mai bune predicții pentru fazele viitoare.
Al patrulea criteriu este existența și maturitatea comunității deja stabilite. Un ansamblu care are deja câteva mii de rezidenți, cu vecini cunoscuți între ei, cu rețele de WhatsApp ale părinților, cu activități comune, oferă cumpărătorului nou ceva ce un șantier nu poate oferi, și anume asigurarea că lucrurile funcționează.
Al cincilea criteriu este constituit de calitatea construcției, măsurată în certificări, materiale folosite, eficiență energetică, sisteme de izolare termică, ferestre, finisaje. Acestea sunt detalii care, în momentul semnării, par tehnice, dar care, în câțiva ani de utilizare, fac diferența concretă între o casă confortabilă și una problematică.
Al șaselea criteriu este reprezentat de serviciile post-livrare și administrare, respectiv modul în care este organizată administrația ansamblului, dacă există o entitate dedicată mentenanței spațiilor comune sau un sistem de digitalizare a relației cu locuitorii, pentru plăți, furnizori de servicii și intervenții urgente. La fel de importante sunt și serviciile de pază, supraveghere, transport. Calitatea vieții într-un cartier rezidențial este, în bună măsură, determinată de aceste servicii.
Stabilitatea financiară a dezvoltatorului este al șaptelea criteriu pe care îl iau în considerare cumpărătorii atunci când analizează o proprietate. Un dezvoltator capitalizat, cu un istoric financiar solid, va onora termenele de livrare și va putea finanța, fără sincope, fazele viitoare ale masterplanului. Un dezvoltator subcapitalizat poate, în schimb, să intre în dificultăți care afectează nu doar livrarea, ci și valoarea ulterioară a proprietăților.
Al optulea criteriu, poate cel mai puțin evident, este transparența și ritmul comunicării în timpul construcției. Cumpărătorul care semnează un contract astăzi va aștepta, în mod uzual, între un an și trei ani până la livrare. În această perioadă, modul în care dezvoltatorul comunică cu el spune mult despre cum va comunica și după livrare.
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/2026/07/whatsapp-image-2026-07-31-at-10-25-00.jpeg)
Cosmopolis ca exemplu de aplicare a celor opt criterii
Atunci când aplici aceste opt criterii unui ansamblu rezidențial existent, rezultatele se citesc prin date concrete. Cosmopolis, dezvoltat de Opus Land Development de peste două decenii, are un istoric verificabil. În ansamblu locuiesc în prezent peste 17.000 de rezidenți stabili. Dezvoltatorul a făcut investiții cumulate de peste 455 de milioane de euro și un masterplan public extins până în 2035, cu planuri pentru peste 12.000 de locuințe noi și o comunitate finală estimată la peste 35.000 de persoane.
Infrastructura promisă este deja livrată. Cosmopolis Plaza, și anume strip mall-ul din comunitate, cu cei peste 70 de comercianți, există și funcționează. Campusul Mark Twain International School este operațional. Centrul medical Affidea Cosmopolis primește pacienți zilnic. Cele peste 60 de piscine sunt în uz activ, iar transportul intern către Pipera funcționează, nu este o promisiune.
„Cosmopolis a fost construit etapă cu etapă, dintr-o disciplină data de masterplanul care nu admite scurtături. Iar cumpărătorul care vine astăzi la noi nu trebuie să se bazeze pe nimic altceva decât pe propria observație, la fața locului. Vede școala, mall-ul, comunitatea deja existentă. Toate acestea fac parte din realitatea cotidiană a ansambului nostru”, spune Gabriel Voicu, Chief Commercial Officer Cosmopolis.
Pentru cumpărătorul care intră astăzi în Cosmopolis Evolia, al optulea criteriu, cel al încrederii cumulate, are o particularitate aparte, întrucât dezvoltatorul, Opus Land Development, are deja un istoric de două decenii de promisiuni onorate. Iar masterplanul Evolia, semnat de Studio Wild 15, are în spate o investiție anunțată de peste 200 de milioane de euro și un calendar de livrare ferm, cu primele vile programate pentru a doua jumătate a anului 2026.
Atunci când alegi un dezvoltator imobiliar, alegi, de fapt, partenerul care îți va fi alături pentru următoarele câteva decenii, pentru viitoarea ta casă. Iar într-o piață în care diferența dintre ce se promite și ce se livrează poate fi, uneori, dramatică, criteriile de selecție a unei noi proprietăți, au devenit cea mai importantă investiție de timp pe care un cumpărător serios o face înainte de a semna.
Articol susținut de EVOLIA
