„Unele dueluri rămân pentru totdeauna în memorie. Am avut plăcerea să joc împotriva lui Franco Baresi, un mare campion, o legendă a fotbalului mondial. Odihnește-te în pace, Franco!”, a scris Hagi, vineri, pe pagina sa oficială de Facebook.
Hagi și Baresi s-au întâlnit atât la nivelul echipelor naționale, cât și în campionatul Italiei, unde internaționalul român a evoluat pentru Brescia, iar Baresi a fost liderul defensivei lui AC Milan. Cei doi au fost adversari și în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, câștigată de formația italiană cu 4-0 în fața Stelei București, Baresi purtând atunci banderola de căpitan.
De-a lungul timpului, fostul fundaș italian a vorbit în termeni elogioși despre Hagi. Cu ocazia unei vizite la București, în 2015, Baresi declara că fostul decar al naționalei României a fost „un adversar extrem de dificil”, amintindu-și atât duelurile din competițiile internaționale, cât și pe cele din Serie A.
Franco Baresi, considerat unul dintre cei mai mari fundași din istoria fotbalului, a evoluat întreaga sa carieră la AC Milan, alături de care a câștigat șase titluri de campion al Italiei și trei Cupe ale Campionilor Europeni/Ligi ale Campionilor. Cu naționala Italiei a cucerit titlul mondial în 1982 și a fost vicecampion mondial în 1994.
De altfel, Baresi a debutat la echipa națională a Italiei într-un meci împotriva României, disputat la 14 decembrie 1982, în preliminariile Campionatului European.
Franco Baresi a murit vineri, la vârsta de 66 de ani, vestea fiind anunțată de AC Milan, club la care fostul fundaș și-a petrecut întreaga carieră de jucător și al cărui vicepreședinte de onoare era.