Europarlamentarul Siegfried Mureșan a criticat miercuri, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, modul în care PSD a gestionat reforma salarizării din sectorul public, una dintre condițiile asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Acesta susține că PSD „pune acum condiții” pentru se ajunge la adoptarea legii salarizării, după ce a „condus Ministerul Muncii aproape patru ani și jumătate”.
„Cronologia eșecului PSD pe Legea salarizării, jalon PNRR de 770 de milioane de euro”, a punctat Mureșan în mesajul său transmis pe rețelele de socializare.
Potrivit acestuia, reforma salarizării era inclusă în PNRR încă din momentul aprobării planului României de către Consiliul Uniunii Europene, în octombrie 2021.
Reforma se afla în responsabilitatea Ministerului Muncii, iar primul termen important pentru îndeplinirea jalonului a fost 30 iunie 2023. Acesta a precizat că, între noiembrie 2021 și iulie 2023, Ministerul Muncii a fost condus de PSD prin Marius Budăi.
În această perioadă, termenul inițial din PNRR pentru intrarea în vigoare a noului cadru privind salarizarea a expirat, fără ca legea să fie adoptată.
Potrivit lui Siegfried Mureșan, cronologia este aceasta:
Europarlamentarul susține că situația s-a schimbat după instalarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, în doar câteva luni, „Guvernul condus de Ilie Bolojan și ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, au pus pe masă un proiect al Legii salarizării care corectează inechitățile din sistemul public, vine în sprijinul angajaților cinstiți din sectorul public și ne permite să obținem cele 770 de milioane de euro din PNRR”.
Siegfried Mureșan a făcut apoi un apel către reprezentanții PSD să susțină proiectul și să trateze „cum ar trebui să îl trateze un partid social-democrat, nu unul populist”.