Potrivit informațiilor publicate de Dispeceratul Național Salvamont pe pagina de Facebook, în ultimele 24 de ore, au fost primite 36 de apeluri telefonice în care turiștii blocați pe munte, din toată țara, au cerut intervenția de urgență a salvamontiștilor.
Cele mai multe apeluri au fost înregistrate în județul Prahova, salvamontiștii primind 6 solicitări de intervenție. În Argeș și Brașov salvamontiștii au primit câte 4 apeluri.
În Mureș și Săcele, salvamontiștii au primit câte două apeluri de la turiștii blocați în zonele montane.
În județele Cluj și Satu Mare au fost primite câte 3 apeluri, iar în județul Bihor au fost primite două apeluri.
Câte un apel a fost primit de salvamontiștii din Caraș-Severin, Vrancea, Harghita, Maramureș, Bistrița Năsăud, Neamț, Vrancea și Zărnești.
Potrivit Salvamont, în aceste cazuri, 32 de persoane au fost salvate. Dintre acestea, 9 persoane au ajuns la spital, duse de ambulanțele SAJ sau SMURD, iar alte 4 persoane au fost salvate cu elicopterul SMURD.
În ultimele 24 de ore, o persoană a murit pe munte. Aceasta se afla într-o zonă de mare altitudine.
„Din păcate, pentru a altă persoană, eforturile salvatorilor montani si a elicopterului SMURD au fost pentru extragere din zona accidentată de mare altitudine si predare serviciului IML”, informează Salvamont.
În afară de solicitările pentru intervenții, Dispeceratul Național Salvamont a primit 56 de apeluri în care turiștii solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee din zona montană.
„Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane”, transmite Salvamont.
Salvamont România este singurul serviciu de salvare montană abilitat legal să acorde primul ajutor și să salveze persoanele accidentate pe munte.
„Mergi cu încredere pe munte, iar dacă ai nevoie de ajutor, cheamă-ne fără ezitare: suntem prietenii muntelui, partenerii tăi de încredere și sprijinul pe care te poți baza întotdeauna!”, transmite Salvamont.